PD-L a inceput ieri negocierile cu social-democratii pentru structura viitorului Guvern, in vreme ce unii dintre democrat-liberali (majoritatea proveniti de la PNL) asteptau inca o rasturnare de ultim moment a situatiei care sa faca posibila o intelegere cu liberalii pentru formarea unei majoriati de dreapta la guvernare.
Liderii PD-L i-au propus presedintelui Traian Basescu o varianta de guvern minoritar, cu UDMR, care sa evite o intelegere cu PSD insa seful statului a respins-o, subliniind ca Romania are nevoie de un guvern cu o puternica sustinere parlamentara pentru a trece cu bine peste criza economica, au aratat surse democrat-liberale.
Asadar, negocierile cu social-democratii au mers ieri inainte, iar unele pozitii din cabinet au inceput sa fie impartite. Potrivit unor surse din PSD si PD-L, functia de prim-ministru va reveni PD-L, in vreme ce ministerele se vor imparti in functie de ponderea parlamentara, adica jumatate la PSD, jumatate la PD-L.
PSD ar urma sa ia presedintia Senatului, pentru Mircea Geoana, iar social-democratii mai revendica Ministerul Apararii si cel de Finante. La Justitie urmeaza sa fie numit un ministru independent, fiind preferata Monica Macovei, care a mai ocupat aceasta pozitie si in timpul guvernarii Aliantei D.A.
Daca la varf liderii celor doua partide au fost zgarciti cu informatiile despre evolutia negocierilor, in teritoriu, conditiile pe care PSD urma sa le puna PD-L erau clare. PSD are mandat sa ceara democrat-liberalilor paritate atat la impartirea functiilor din teritoriu, cat si in ceea ce priveste agentiile guvernamentale, dar si un post de ministru in plus fata de PD-L, care va avea postul de premier, a spus ieri Gavril Mirza, presedintele PSD Suceava, care a fost ales senator. PSD va solicita ca functia de premier sa fie detinuta timp de doi ani de o formatiune si alti doi ani de cealalta f