E un brand. Asta, cu siguranţă. Uşor dezorientată acum, dar căutând să se regăsească. Are experienţă, bagaje pline cu amintiri şi ambiţia de a se replia. Este atât de directă în ceea ce declară, încât te întrebi dacă nu şi-a tras vreo platoşă, de autoprotecţie, acum, în prag de "sfârşitul lumii", pe care l-a prins prima. Şi parcă s-a eliberat. Urmăm noi, ceilalţi. Doamnelor şi domnilor, Teo Trandafir, într-un dialog "Verde-n faţă".
Marius Tucă: E o fază interesantă cea pe care o trăieşti. Spune-mi care e diferenţa dintre Teo de pe micul ecran şi Teo din faţa televizorului?Teo Trandafir: Mare diferenţă nu e, în afara faptului că în general vorbesc mai colorat, în viaţa mea particulară gândesc mai mult şi îmi permit fraze mai lungi, pentru că, la televizor, dacă începi o frază mai lungă, e posibil ca telespectatorul să nu o mai urmărească până la capăt şi atunci preferi s-o segmentezi, ca pe tenie.
Unde se întâlnesc cele două Teo, există vreun loc în care se întâlnesc? Sigur, în momentul în care mă întâlnesc cu un individ destul de interesant, încât să mă doară fix în spinare de camerele de filmat, mă pierd, nu mă mai interesează. Am avut odată invitat un profesor, care mi-a vorbit despre Drumul Mătăsii, omul fiind etimolog. La mine, boala etimologiei e gravă de tot. De asta o să mor, de etimologie! Dacă găsesc un cuvânt despre care descopăr singură că poate fi muls din punct de vedere etimologic, mi-ai dat jucărie. Mă duc pe filieră, văd...
Canci! Hm, nu ştiu!... În momentul ăsta nu ştiu.
E interesant cuvântul ăsta! E interesant, dar mie mi-e teamă să nu fie cumva, de-asta, cum se cheamă, un cip-cirip de-ăsta.
Interjecţie! Canci... Şi, ţi-ai dat drumul... Mi-am dat drumul şi-am vorbit, şi-am vorbit... Cu o zi înainte ne întâlniserăm la mine în redacţie. Mă întrebam ce-o mai fi căutând şi ăsta
