„Viitorul imediat al României nu depinde atât de următorul prim-ministru, ci de cel care va trebui să ocupe postul cel mai ingrat: ministrul de finanţe“.

Anunţul preşedintelui Traian Băsescu din această seară are şanse să pună punct, cel puţin pentru moment, minitelenovelei brodate în jurul numelui viitorului premier. Din păcate însă, acest nume nu prea mai contează. Viitorul imediat al României şi şansele ei de a ieşi cât mai bine din criză nu depind atât de următorul prim-ministru, ales pe criterii politice, ci de cel care va trebui să ocupe postul cel mai ingrat al viitorului cabinet: ministrul de finanţe.

Tevatura iscată de negocierile dintre partide le-a oferit acestora o scuză pentru a evita un adevăr incomod, de care viitorul ministru de finanţe nu se va putea ascunde: partidele politice vor trebui să le spună alegătorilor, verde-n faţă, că multe dintre promisiunile făcute în campania electorală nu pot fi onorate. Indiferent de măsurile anticriză pe care le va lua noul guvern, clasa politică trebuie să le explice românilor că realitatea în care ne aflăm este cu totul alta decât cea de acum câteva luni, că România nu poate să evite efectele dramatice ale crizei financiare şi recesiunii din restul lumii, fără ca promisiunile campaniei să fie cel puţin amânate, dacă nu revizuite drastic.

Lipsa unui dezbateri publice, între partide, cu privire la cine ar trebui să ocupe funcţia de şef al Finanţelor dovedeşte, dacă mai era cazul, ruperea de realitate a celor în măsură să traseze viitorul imediat al României. Postul de ministru al finanţelor devine cu atât mai important cu cât el ar putea să transmită pieţelor şi investitorilor acel semnal de credibilitate de care România are nevoie ca de aer. Niciun profesionist al economiei, oricât de fidel ar vrea să fie vreunui partid, nu-şi poate permite să sacrifice această nevoie de credi