Peste 400.000 de români plecaţi în Spania sau Italia şi-au lăsat acasă, în ţară, cel puţin un copil. Mulţi dintre aceşti conaţionali încearcă şi speră să îşi compenseze absenţa de lângă copii, dar şi propria suferinţă, trimiţând cât mai mulţi bani acasă. Singurii care se preocupă îndeaproape de soarta acestor copii sunt ONG-urile şi, în unele cazuri, profesorii şi preoţii. Acestea sunt concluziile care se desprind dintr-un studiu efectuat recent de Fundaţia Soros.
Purtând titlul „Efectele migraţiei: copiii rămaşi acasă”, documentul arată că anul trecut existau aproximativ 170.000 de copii numai în clasele gimnaziale, fără a-i pune la socoteală pe cei de alte vârste, cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate: „Dintre aceşti copii, trei sferturi au cel puţin un frate sau o soră, ceea ce dublează cifra. Dintre cei care au părinţii plecaţi, 65% sunt în îngrijirea bunicilor, 24% - a unor mătuşi sau unchi, iar 11% sunt îngrijiţi de alte persoane”, se arată în studiul Fundaţiei.
Analizând rezultatele studiului realizat de Fundaţia Soros, focalizat pe consecinţele plecării părinţilor asupra copiilor, un preot din comuna Horia explică: „Copiii sunt nişte victime pe care încercăm să le ajutăm şi noi cum putem, dar dragostea de mamă nu poate fi înlocuită nici cu 10.000 de euro”.
Mai bine cu bani puţini, dar cu mama acasă
Andrei, de 14 ani, din Lugoj, a cărui mamă a fost plecată trei ani de zile în Italia, ne spune: „Mai bine trăim mai greu, dar mami trebuie să stea acasă cu mine. Nu vreau să mai plece niciodată în Italia să muncească. Este cel mai bine când suntem toţi acasă, chiar dacă nu avem mulţi bani”.
„Am fost plecată trei ani în Italia la muncă. Andrei avea pe atunci doar 8 ani. Şi acum, la trei ani după întoarcerea mea, se mai trezeşte noaptea speriat că nu sunt lângă el şi mă roagă să nu mai plec
