Din cei aproximativ 3.000 de absolvenţi romåni de MBA, mai puţin de 10% se pot lăuda cu o diplomă din partea uneia dintre primele 15 instituţii din lume. Niciunul dintre cei contactaţi de Capital nu mai lucrează în ţară. Dintre instituţiile de top, aşa cum au fost ele ierarhizate de publicaţia Financial Times, preferata romånilor pare a fi London Business School, universitate ale cărei cursuri de MBA au fost absolvite deja de 106 romåni, iar nouă le urmează chi
Din cei aproximativ 3.000 de absolvenţi romåni de MBA, mai puţin de 10% se pot lăuda cu o diplomă din partea uneia dintre primele 15 instituţii din lume. Niciunul dintre cei contactaţi de Capital nu mai lucrează în ţară.
Dintre instituţiile de top, aşa cum au fost ele ierarhizate de publicaţia Financial Times, preferata romånilor pare a fi London Business School, universitate ale cărei cursuri de MBA au fost absolvite deja de 106 romåni, iar nouă le urmează chiar acum. Unul dintre aceştia este Emilian Popa, actual senior cost engineer la subsidiara britanică a companiei petroliere AGIP şi fost manager, timp de şapte ani, în cadrul grupului de consultanţă şi audit Ernst&Young. „Ideea de a face un MBA a început să mă preocupe cånd eram încă student la Paris, în 1997 (la Institut d’Études Politiques). Deşi am fost tentat să aplic imediat, la vremea aceea obiectivele mele de carieră nu erau încă foarte bine definite“, povesteşte acesta. După ani de carieră internaţională, în marketing, la început, în finanţe şi consultanţă, mai tårziu, trăind, călătorind şi lucrånd în Europa, America, Asia şi Africa, „mi-am măsurat din nou realizările şi am înţeles că este momentul să urmez un asemenea program, care putea să-mi dea posibilitatea să combin cunoştinţele cu calităţile de general management şi de leadership, să interacţionez cu oameni cu experienţe diverse şi să-mi construiesc o reţea puternică“. @N_P