Pasul în doi dublat de oglindă face cât de-un cvartet. Cunoscuta piesă a lui Heiner Muller pusă în scenă de o companie franceză a adus festivalul de teatru la cota unor teme mai dure.

Puritanii nu prea au ce căuta la această piesă. Subiectul vechi de când lumea, al trădării în dragoste, este tratat în piesa lui Heiner Muller extrem de dur.

Doi amanţi de viţă nobilă, vicontele de Valmont şi marchiza de Merteuil exersează un joc perpetuu al seducţiei. Nu ezită să-şi schimbe hainele, sexul şi discursul, sau să-şi împărtăşească experienţe erotice din relaţii paralele. Ajung chiar la a se încuraja în a se trăda reciproc, călcând şi mai grav pe morală. Scena cu fantezia în care amantul deghizat în preot o sileşte pe o nepoată a marchizei să-i satisfacă poftele sexuale, chiar în locul spovedaniei, ar putea da naştere şi la proteste din partea bisericii. Amanţii fac un joc periculos din care se iese doar cu picioarele înainte. Rămâne dilema sinuciderii sau a crimei.

Sex în 2CV şi confesional

Regizorul Matthias Langhoff a ales un decor mixt pentru a sugera epoca modernă în care se petrece acţiunea. Chiar dacă autorul o localizează misterios în perioada revoluţiei franceze sau după al treilea război mondial, vedem un cimitir, un autoturism 2CV, în care se dezlănţuie partidele de amor şi un confesional, destinat tot sexului indecent. Ceea ce-l deosebeşte pe regizor de alte montări celebre ale piesei, este un monitor uriaş, pe care cei doi amorezi îşi trăiesc în paralel alte fantezii. Actorii au reuşit să inducă publicului o mare parte din încărcătura emoţională a piesei. Suprapunerea celor două planuri, real şi virtual, fac dificilă urmărirea acţiunii, fiind aparent obositoare pentru spectatori. „Sunt multe subtilităţi în piesă”, ne-a declarat la finalul piesei, ziaristul Ferentz Csomoffay, un obişnuit al teatrului. „Publicul românesc nu e