Fostul candidatul republican pentru postul de vice-preşedinte al Statelor Unite a stârnit interesul utilizatorilor celui mai folosit motor de căutare din lume, Google. Sursa: Reuters
"Sarah Palin" este cel mai căutat termen pe Google în 2008, anunţă The Guardian. Asta în timp ce preşedintele ales al SUA, Barack Obama, este doar al şaselea în acest top. Guvernatoarea din Alaska, susţinătoare a republicanului John McCain, este singurul nume feminin din top, ea fiind o figură foarte controversată în cursa electorală pentru Casa Albă.
Internauţii au arătat un interes foarte ridicat şi pentru evenimentele sportive de anvergură ale anului, Jocurile Olimpice de la Beijing şi Campionatul European de fotbal. "Beijing 2008" a fost a doua cea mai căutată sintagmă, iar "Euro 2008" a prins şi ea un loc în Top 10.
Anul reţelelor de comunicare
Reţeaua de socializare Facebook pare a fi mare surpriză a topului, în care ocupă locul trei. În urmă cu două luni, un psiholog britanic avertiza că Facebook poate genera o "dependenţă de socializare". Se pare că are dreptate.
Subunitatea spaniolă a Facebook,Tuenti, ocupă locul patru, urmată de regretatul actor Heath Ledger, care a murit în ianuarie 2008, după o supradoză de medicamente. În ultimul său rol, Ledger a dat viaţă personajului Joker, din ultimul Batman.
Alte surprize sunt intrarea în top a două mari reţele de socializare din Polonia şi Germani, Naska-Klasa şi Wer Kennt Wen (în traducere: Cine este Cine).
Cea mai căutată formaţie muzicală este "Jonas Brothers", câştigătoare a premiului AMA şi nominalizată la Grammy.
Topul căutărilor Google:
1. Sarah Palin
2. Beijing 2008
3. Facebook login
4. Tuenti
5. Heath Ledger
6. Obama
7. Nasza Klasa
8. Wer Kennt Wen
9. Euro 2008 @N_P