Fericirea este molipsitoare
Dacă vreţi să fiţi fericiţi, încercaţi să petreceţi cât mai mult timp în comunitate, împreună cu alte persoane, pentru că, potrivit unui studiu efectuat de americani, fericirea este molipsitoare. Oamenii de ştiinţă susţin că fericirea nu este generată numai de apropiaţi, ci este influenţată de fiecare dintre persoanele pe care le întâlnim de-a lungul vieţii. „Fericirea nu depinde doar de propriile noastre alegeri sau acţiuni, ci şi de cele ale persoanelor pe care nu le cunoaştem, dar există în anturajul nostru indirect“, a explicat Nicholas A. Christakis, doctor în cadrul Facultăţii de Medicină Harvard. Cu alte cuvinte, fericirea prietenilor dumneavoastră vă influenţează starea de spirit şi dispoziţia. Cum este posibil acest lucru? Cercetătorii spun că sentimentele şi emoţiile au o existenţă colectivă, nu este vorba de un fenomen individual. Se pare că oamenii au tendinţa de a capta mai bine semnalele de bună dispoziţie şi stările pozitive, comparativ cu semnalele ostile şi stările negative, chiar dacă acest lucru se întâmplă în mod inconştient. „De exemplu, am putea fi invidioşi pe cineva care a câştigat marele premiu la Loto, însă, pe de altă parte, fericirea lui ne bucură şi pe noi fără să ne dăm seama“, au explicat cercetătorii. Este vorba de o influenţă „de la distanţă“, ce acţionează şi în cazul persoanelor care se lasă de fumat. Ceea ce este surprinzător este faptul că fericirea unui necunoscut nu ridică moralul la fel de mult ca fericirea unei persoane pe care o cunoaştem. De altfel, cercetătorii au ţinut să precizeze că fenomenul de „molipsire cu fericire“ este condiţionat de apropierea geografică: fericirea unui prieten care locuieşte la câţiva kilometri nu va avea acelaşi impact precum cea a unui vecin, de exemplu. Fericirea este molipsitoare
Dacă vreţi să fiţi fericiţi, încercaţi să petreceţi cât mai mult timp în comu