Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, instituţie care a organizat Gala „Stelele Sportului Şcolar Doljean“, au spus că pentru ediţia din acest an s-au strâns aproape 200.000 de lei.
Cei mai buni sportivi, elevi din judeţul Dolj în anul 2008 au fost premiaţi luni seară, în cadrul Galei „Stelele Sportului Şcolar Doljean“ (ediţia a XIII-a), găzduită de Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova. Faţă de ediţiile precedente, de data aceasta, toţi sportivii şi-au ridicat personal premiile, singurul absent fiind antrenorul de scrimă Radu Podeanu, înlocuit de tatăl său, Dan Podeanu. Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, anul acesta s-au strâns aproape 200.000 de lei, de la consiliul judeţean, cluburile sportive, Direcţia pentru Sport şi sponsori, pentru premierea sportivilor şi antrenorilor. Premianţii de la sporturi individuale şi cele de echipă au coborât de pe scenă încărcaţi cu premii, constând în bani, echipament sportiv, produse electrocasnice şi de patiserie. Majoritatea s-au declarat mulţumiţi de recompensa primită.
Stelista Ana Brânză are tricou cu Ştiinţa
Una dintre invitatele speciale la acest eveniment a fost vicecampioana olimpică la spadă, Ana Maria Brânză, sportivă pregătită de craioveanul Dan Podeanu. Sportiva a petrecut zece ani din viaţă la Craiova, fiind elevă la LPS „Petrache Trişcu“, apoi studentă la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi chiar dacă deocamdată nu mai este legată de oraşul nostru, organizatorii galei s-au gândit să o premieze pe sportivă pentru performanţa de la Jocurile Olimpice de la Beijing. Pe lângă o plachetă şi un buchet de flori, Ana-Maria a fost premiată şi cu un tricou al Universităţii Craiova, inscripţionat cu numele ei. După ce a primit tricoul de la jucătorul Ştiinţei Valerică Găman, spadasina legitimată la clubul Steaua Bucureşti a făcut o gafă, spunând: