Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă tot e criză economică, măcar să avem frigiderul plin

Publicat in Capital, miercuri 10 decembrie 2008 ·

Romånii vor cheltui în perioada sărbătorilor de iarnă, în medie, 585 de euro. Exact cåt elveţienii. Dacă vånzările hipermarketurilor se vor menţine la cote ridicate, nu acelaşi lucru se poate spune despre cele ale retailerilor de electronice. Sărbătorile de iarnă aduc, de regulă, retailerilor vånzări ameţitoare, în multe cazuri acestea fiind duble faţă de media celorlalte luni ale anului. Ce se va întåmpla însă în acest sezon, care debutează

Romånii vor cheltui în perioada sărbătorilor de iarnă, în medie, 585 de euro. Exact cåt elveţienii. Dacă vånzările hipermarketurilor se vor menţine la cote ridicate, nu acelaşi lucru se poate spune despre cele ale retailerilor de electronice.

Sărbătorile de iarnă aduc, de regulă, retailerilor vånzări ameţitoare, în multe cazuri acestea fiind duble faţă de media celorlalte luni ale anului. Ce se va întåmpla însă în acest sezon, care debutează sub semnul crizei economice? Vor mai creşte vånzările ca în alţi ani în condiţiile în care unii angajatori au anunţat că nu vor mai da prime de Sărbători, sau, dacă le vor menţine, cuantumul acestora va fi redus? În pofida îngrijorărilor crescånde vizavi de posibila înrăutăţire a situaţiei economice, pe fondul dificultăţilor financiare globale, lichidităţile de care vor dispune consumatorii romåni vor fi şi anul acesta mai mari decåt cele dintr-o lună obişnuită, susţin diverse voci autorizate. O confirmă şi un studiu realizat de Deloitte, care arată că 45% din romåni vor cumpăra mai multe cadouri iarna aceasta, în timp ce numai 25% spun că vor lua mai puţine cadouri. Mai exact, romånii vor cheltui de sărbători 290 de euro pentru cadouri, 185 de euro pentru alimente şi 110 euro pentru socializare. În total, 585 de euro, o sumă apropiată de cheltuielile estimate pentru sărbători în Elveţia (580), dar semnificativ mai mare decåt bugetele din Germania (401) sau Olanda (405). @N_P

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Bijuterii în valoare de aproximativ 300.000 de euro furate dintr-un mare magazin din Paris

News.ro acum 21 minute
Standul bijutierului Mauboussin din incinta marilor magazine "Le Printemps" din estul Parisului a fost spart în noaptea de luni spre marţi, au declarat joi surse din Poliţie pentru AFP. Valoarea prejudiciului a fost estimată iniţial la 500.000 de eu

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 2 ore
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 22 minute
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°