Poate ca e un paradox. Actuala criza financiara globala isi afla principala cauza in sirul de evenimente care, incepand din 1971, au stimulat acceleratia circulatiei banilor si au doborat cele mai multe dintre barierele din calea lor. Dar si avutia adunata pe planeta, din '71 si pana astazi, tot in aceste realitati isi are izvorul.
Sa recapitulam. Dupa razboi, dolarul era principala valuta de rezerva. Cu exceptia aurului, desigur. Pentru ca metalul galben a continuat sa fie un important activ de rezerva al sistemului de la Bretton Woods. Interventiile bancilor centrale erau limitate. Operatiunile americane, bunaoara, erau in mare parte de doua tipuri: 1) vanzarea de aur catre autoritatile straine, pentru dolarii achizitionati din interventiile lor pe piata valutara; 2) ceva mai tarziu, cumpararea de dolari de la autoritatile straine in contrapartida la valuta straina dobandita de SUA prin tragerile swap ale Federal Reserve sau emiterea de bonduri. Caci Statele Unite au incercat, un timp, dupa al Doilea Razboi Mondial, sa mai pastreze aurul ca stalp al sistemului monetar. Fara succes insa.
Adevarul este ca inca de la inceputul veacului XX, in preajma Primului Razboi Mondial, aurul isi restransese rolul de garant al convertibilitatii. Venise o alta vreme, in care etalonul aur a palit. Doar dolarul, un timp, si-a mai legat convertibilitatea de aur. Treptat, insa, atat analistii, cat si jucatorii de pe pietele financiare au vazut cum convertibilitatea dolarului in aur se clatina. Totodata, se clatinau si multe dintre barierele din calea liberei circulatii a banilor pe planeta.
Dupa 1971, multi analisti financiari au afirmat ca sistemul s-ar fi prabusit oricum, mai devreme sau mai tarziu, chiar daca nu intervenea accelerarea procesului inflationist din SUA. De altfel, convertibilitatea dolarului in aur devenise incerta de indata ce rezervele de aur ale
