Radu Coca este unul dintre primii romåni care, imediat după Revoluţie, şi-au început o afacere. A văzut că lucrurile se schimbă şi a realizat că poate reuşi numai dacă face ceva pe cont propriu. Aşa că, fără să stea prea mult pe gånduri, a intrat în tumultoasa lume a businessului. „Am început cu confecţii. Aveam nişte ateliere pe la Olteniţa şi produceam echipamente de protecţie, salopete, pufoaice, mănuşi şi halate. După ce am adunat capital, am în
Radu Coca este unul dintre primii romåni care, imediat după Revoluţie, şi-au început o afacere. A văzut că lucrurile se schimbă şi a realizat că poate reuşi numai dacă face ceva pe cont propriu. Aşa că, fără să stea prea mult pe gånduri, a intrat în tumultoasa lume a businessului.
„Am început cu confecţii. Aveam nişte ateliere pe la Olteniţa şi produceam echipamente de protecţie, salopete, pufoaice, mănuşi şi halate. După ce am adunat capital, am început comerţul cu metalice, iar, în final, m-am apucat de construcţii“, a spus reporterilor Capital TV, Radu Coca. Deşi businessurile din producţie şi comerţ s-au dovedit extrem de profitabile, Radu Coca este cunoscut mai ales pentru afacerile din domeniul imobiliar. Aici, încă pe vremea cånd piaţa dădea puţine semnale de creştere, s-a apucat de construcţii. „Am construit în 1999, cu greu, un imobil şi l-am våndut cu un milion şi jumătate de dolari. Cu aceşti bani, am participat la cåteva licitaţii ale FPS şi am luat mai multe firme, pe care ulterior le-am dezvoltat“, îşi aminteşte omul de afaceri. Coca a achiziţionat şi un bloc de nefamilişti, pe care s-a gåndit să-l transforme în hotel. Totuşi, şi-a dat seama că zona era mult mai potrivită pentru un alt business. „Am cumpărat blocul, l-am modernizat, şi, fiind în Regie, l-am transformat în cămin studenţesc“, explică Radu Coca. Deşi a investit şi a cåştigat bine din imobiliare, criza economică îl obligă să-şi