Cam 1,65 inaltime, imbracat in niste haine inchise la culoare pentru a parea cit mai jegoase, cu parul vilvoi si cu o iconita in mina, un oarecare la vreo 28-30 de ani se apropie de o doamna de vreo 50, la vreo doi metri de mine: “Daca va lasa inima, ajutati-ma si pe mine…“.
Indraznesc sa stau linistit si sa astept metroul. Indrazneste si un cersetor sa profite de marinimia bucuresteanului plictisit.
Din principiu, cind vad cersetori, nu ma lasa inima, ci dimpotriva, incepe sa bata cu putere. Am o teribila repulsie fata de cei care stau de pomana toata ziua si asteapta sa le pice cite ceva de la fraierii care muncesc pe rupte pentru o bucata de piine. De regula, daca indrazneste vreunul sa se apropie de mine si sa deschida gura, ii raspund cu un “NU!” raspicat inainte de apuca sa scoata si al doilea cuvint. Nu e unul care sa nu ramina cu gura cascata, cu o expresie a fetei de genul “Cum adica? Cum vine asta? Ce s-a intimplat? Ce l-a apucat si pe asta?“. Aproape de fiecare data, urmatoarea replica pe care o dau este “La munca!“.
Am indraznit astazi sa vorbesc neintrebat. L-am trimis la munca pe cersetor inainte de a-si intoarce fata dinspre doamna in cauza. Mare greseala am facut! Am indraznit sa-i fac praf calculele. Am indraznit sa-i spun ca eu dorm cinci-sase ore pe noapte. Am indraznit sa-i recomand sa puna osu’ la treaba.
“Auzi, ba, da’ tu ce te bagi? E treaba ta? Am venit cumva la tine?“, se ratoieste la mine de fata cu potentialii “binefacatori”. “Pentru ca ma deranjezi“, ii raspund. “Pentru ca stiu cit muncesc eu si n-am nevoie sa vad toate leprele cum cersesc. La munca de ce nu te duci? Vezi ca se fac angajari!“, ii spun. “Ce, ba, te-am intrebat pe tine? Tu esti prea tinar, hai taci. N-am venit la tine, da?“.
Prima concluzie la care am ajuns a fost ca targetul cersetorului sint batrinii, probabil mai usor de prostit si mai milosi. Do
