Ultimul film al regretatului Brandon Lee este o poveste modernă a răzbunării, inspirată din imaginarul neogotic al secolului XVIII. Nu sunt prea multe filmele inspirate de benzile desenate (sau „romanele grafice“, „graphic novels“, cum sunt numite în engleză cărţile de B.D., foarte iubite în Statele Unite, dar şi în Franţa, ca să nu mai vorbim de Japonia, unde sunt o manie naţională) care să merite să pierzi o oră şi ceva în faţa ecranului. Nu e vorb

Ultimul film al regretatului Brandon Lee este o poveste modernă a răzbunării, inspirată din imaginarul neogotic al secolului XVIII.

Nu sunt prea multe filmele inspirate de benzile desenate (sau „romanele grafice“, „graphic novels“, cum sunt numite în engleză cărţile de B.D., foarte iubite în Statele Unite, dar şi în Franţa, ca să nu mai vorbim de Japonia, unde sunt o manie naţională) care să merite să pierzi o oră şi ceva în faţa ecranului. Nu e vorba doar de faptul că publicul-ţintă al acestui gen de producţii e format, într-o proporţie zdrobitoare, de puştani cărora abia le ies tuleiele. Nu - pur şi simplu, e nevoie de un regizor cu adevărat talentat pentru a face un film bun inspirat dintr-o serie de benzi desenate, iar lucrul ăsta e din ce în ce mai rar.

Exemple sunt destule, din ambele categorii: dacă există producţii excelente, ca primele două filme din seria Batman (în care Tim Burton a găsit un vehicul perfect pentru a-şi pune la lucru imaginaţia sa vizionară şi morbidă), sau „Sin City“, cred în modul cel mai sincer că întreaga serie „Spider-Man“ ar trebui pusă pe foc. La fel şi „X-Men“, „Cei patru fantastici“, „Incredibilul Hulk“ şi alte asemenea prostioare; ar mai fi de salvat doar primul „Superman“ (pentru rolurile lui Christopher Reeve şi Gene Hackman) şi ultimul, cel regizat de Bryan Singer.

„The Crow“ („Corbul“) putea să fie un rateu de proporţii: regizorul Alex Proyas era la prim