Licitaţia pentru desemnarea companiei care va lista Fondul Proprietatea ridică multe semne de întrebare - privind formulări copilăreşti în caietul de sarcini şi chiar legalitatea întregului proces de selecţie. Reprezentanţi ai marilor grupuri financiare internaţionale ar trebui să se afle în Bucureşti, pe 31 decembrie, pentru a depune oferte în vederea alegerii administratorului Fondului Proprietatea (FP). Potrivit caietului de sarcini, adoptat prin HG în urmă cu două luni ş
Licitaţia pentru desemnarea companiei care va lista Fondul Proprietatea ridică multe semne de întrebare - privind formulări copilăreşti în caietul de sarcini şi chiar legalitatea întregului proces de selecţie.
Reprezentanţi ai marilor grupuri financiare internaţionale ar trebui să se afle în Bucureşti, pe 31 decembrie, pentru a depune oferte în vederea alegerii administratorului Fondului Proprietatea (FP). Potrivit caietului de sarcini, adoptat prin HG în urmă cu două luni şi apărut săptămåna trecută în Monitorul Oficial, termenul limită este la 20 de zile de la publicarea anunţului de licitaţie în presa internaţională (11 decembrie). În acest interval (care include şi sărbătorile de Crăciun, solicitanţii trebuie să obţină tot felul de documente: certificate de la registrele comerţului, situaţii financiare, caziere fiscale şi judiciare, adeverinţe de la organismele similare CNVM.
Reglementările prevăd clar, în cazul contractelor de achiziţii publice, ca termenul să fie de minimum 52 de zile, tocmai pentru a avea suficient timp pentru elaborarea ofertei şi obţinerea documentelor. Termenul mai scurt din caietul de sarcini, ambiguităţile, precum şi imposibilitatea formulării contestaţiilor ar putea face ca unele din cele 28 de grupuri financiare care au trimis iniţial scrisori de intenţie să se retragă din cursă. Din păcate însă, deşi FP a fost înfiinţat din banii statului (ai