"În condiţiile date, ideal ar fi ca, odată cu definitivarea lucrărilor de consolidare a clădirii, muzeul să fie pregătit cu o expoziţie permanentă nouă ca tematică, prin care să fie puse în valoare şi alte obiecte din patrimoniul extrem de valoros, de aproape 90.000 de bunuri culturale mobile, al muzeului şi, bineînţeles, cu alt mobilier pentru expunere" (mobilier conceput de Horia Bernea special pentru această expunere şi în conformitate cu stilul acesteia - n.n.).

Acest "ideal" a fost formulat de către o comisie de control a Ministerului Culturii şi Cultelor, cu cîteva zile înainte de alegeri. El este perfect coerent şi consecvent de-a lungul celor cîteva zeci de pagini unde, în afară de o serie de observaţii tehnice, se formulează şi alte deziderate culturale similare: înlăturarea Clubului Ţăranului, care nu este altceva decît un risc pentru siguranţa muzeului, încetarea Tîrgului Ţăranului, care duce în derizoriu activităţile serioase ale muzeului, protejarea de public a bisericii de lemn din curtea muzeului prin instalarea unui cordon la 50 de metri de jur împrejur etc. Nu, nu este vorba despre închiderea muzeului, nimeni nu vrea să pună un lacăt pe porţile sale şi nimeni nu vrea să se instaleze în bătrîna clădire de la Şosea. Nu este vorba nici de vreun alt episod de persecutare a intelectualilor în viaţa publică din România. Nu este vorba nici măcar de o decizie finală. Dar nu este vorba nici de o vorbă în vînt, aruncată de vreun nepriceput sau de un simplu comentariu pe un blog. Nu, totul izvorăşte din dragoste de patrimoniu şi grijă (ba chiar îngrijorare) pentru soarta sa din partea unor "persoane competente". Şi aici începe problema. Şi îngrijorarea mea.

Problema este mai veche. În urmă cu patru, cinci ani, a început demontarea ferită de ochii lumii a expunerii realizate de Horia Bernea şi colaboratorii săi, pentru care muzeul obţinuse cea m