Acum ceva vreme, la Survivor, celebrul reality show de la CBS, a participat un bărbat care în viaţa de zi cu zi era gropar. Nu a rezistat foarte mult în producţia TV, dar deajuns pentru a deveni vedetă. După ce a fost eliminat, omul s-a întors la job-ul lui, numai că lucrurile nu mai erau ca înainte: cînd îl vedeau pe fostul concurent de la Survivor, cei veniţi la înmormîntări uitau instantaneu de mortul pe care-l însoţeau şi tăbărau bucuroşi pe gropar să-i ceară autografe şi să-i pună întrebări.

Se pare că reality show-ul aduce modificări serioase la nivelul psihicului uman. Am putut citi despre acestea în romanul Locuiesc în televizor, unde autoarea Chloe Delaume a descris efectele experimentului de privit intensiv micul ecran, la care s-a supus ea însăşi; am putut să vedem cum reality show-ul creează dependenţă în filmul The Truman Show, regizat de Peter Weir, unde telespectatorii îşi trăiau întreaga viaţă în funcţie de momentele din emisiune. De fapt, modificările psihice şi de comportament care se înregistrează la telespectatori sînt mai puţin grave decît cele cu care se confruntă indivizii participanţi la astfel de emisiuni. De curînd, doi psihiatri canadieni au identificat o nouă afecţiune, care se leagă de ideea de reality show, iar numele ei este chiar "sindromul Truman", după filmul lui Peter Weir. Să ne amintim: acolo, Truman, personajul jucat de Jim Carrey, realizează la un moment dat că viaţa lui e compusă din lucruri stranii, că există o conspiraţie în jurul lui şi, pînă la urmă, că e pionul central al unui reality show, în care toţi ceilalţi oameni sînt actori sau figuranţi. El era singurul care nu ştia că e filmat în permanenţă.

Boala descoperită de cei doi canadieni e declanşată de ideea expunerii vieţii personale în faţa tuturor - şi nu numai emisiunile de televiziune cu oameni obişnuiţi se fac vinovate de acest lucru, ci şi reţelel