La nivel mondial, vânzările din luna noiembrie ale companiei multinaţionale au crescut cu 7,7%, în timp ce numai în Statele Unite McDonald’s a înregistrat o creştere a vânzărilor, în aceeaşi perioadă, de 4,5%.
Până acum, liderul mondial în fast-food “a fost relativ imun la recesiune”, a declarat David Morris, analist la firma de cercetări în consumuri Mintel. În Statele Unite cel puţin, creşterea masivă a vânzărilor s-a datorat în special meniurilor de tip mic-dejun, sandvişurilor cu pui şi meniurilor opţionale cu preţ fix, scrie Associated Press. În ultimele luni, industria restaurantelor a început să o ducă tot mai greu din cauza recesiunii, li s-a redus numărul clienţilor, şi-au redus, la rândul lor, cheltuielile şi s-au confruntat şi cu o creştere a preţurilor la ingredientele folosite în preparatele pe care le produc. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu McDonald’s, care a fost în stare să îşi menţină profiturile intacte, în ciuda costurilor mari. În schimb, ca să reuşească aceste prformanţe, a trebuit să facă modificări în meniurile sale, crescând preţul unor produse.
La nivel mondial, vânzările din luna noiembrie ale companiei multinaţionale au crescut cu 7,7%, în timp ce numai în Statele Unite McDonald’s a înregistrat o creştere a vânzărilor, în aceeaşi perioadă, de 4,5%.
Până acum, liderul mondial în fast-food “a fost relativ imun la recesiune”, a declarat David Morris, analist la firma de cercetări în consumuri Mintel. În Statele Unite cel puţin, creşterea masivă a vânzărilor s-a datorat în special meniurilor de tip mic-dejun, sandvişurilor cu pui şi meniurilor opţionale cu preţ fix, scrie Associated Press. În ultimele luni, industria restaurantelor a început să o ducă tot mai greu din cauza recesiunii, li s-a redus numărul clienţilor, şi-au redus, la rândul lor, cheltuielile şi s-au confruntat şi cu o creştere a preţuril