Cenuşiul iernii şi ceaţa lăptoasă ne fac pe toţi dornici de culoare. Şi nu durează mult până să ajungem la prima florărie şi să ne întoarcem acasă cu o frumuseţe de azalee. Haideţi să vedem ce e de făcut cu ea.
De cum se răceşte vremea, azaleele par să invadeze până şi cele mai mici florării. Nimic rău în asta o să spuneţi şi aici suntem de acord. Însă câţi dintre dumneavoastră au cumpărat azalee atraşi de frumuseţea lor şi după o lună nu le mai aveau? Aţi dat vina pe producător, pe pământul ciudat din ghiveci şi pe vânzătorul de la florărie care numai la flori nu se pricepe. Adevărul e undeva pe la mijloc: producătorul se străduieşte, florarul n-are timp, iar cumpărătorul nu ştie.
D-ALE PRODUCĂTORILOR
Producătorii de azalee consumă multe resurse cu aceste plante şi încearcă să le vândă în număr mare într-o perioadă relativ scurtă. Înrădăcinarea azaleelor este dificilă chiar şi în condiţii de seră.
Plantele cresc destul de încet şi nu pot fi vândute după doar un an de vegetaţie decât dacă producătorul se mulţumeşte cu un câştig mic. Exemplarele mari se obţin după mai mulţi ani de îngrijire. Iar îngrijirea nu e chiar simplă, nici măcar în cazul profesioniştilor. Totuşi, nici imposibilă nu este.
Plantele sunt sensibile la carenţe de minerale, la şocurile provocate de udările neregulate, la aerul uscat şi la soare etc. Pentru a simplifica aceste lucruri udarea se face prin absorbţie şi din cauza acestui lucru solul trebuie să fie poros. Din acest motiv, pămâtul din ghiveci pare că dă pe dinafară. Apa împinge solul către suprafaţă pe măsură ce se infiltrează către suprafaţă ca să alimenteze rădăcinile.
Ghivecele sunt în general mici, aşa încât să nu acumuleze apă în exces şi să sufoce rădăcinile. Dar, dacă este excesiv de mic, ghiveciul poate să omoare plantele. Echilibrul între cele două mom
