Reporter: Ati debutat în presa în 1966. Care este cel mai impresionant moment din cei 42 de ani de jurnalism?
Mihai Tatulici: Mi-e greu sa spun. Eu tin minte ca perioada de deschidere, cea dintre 1966 si 1968 a fost una din cele mai importante pentru mine, pentru ca mi-a dat posibilitatea sa lucrez la o revista studenteasca, sa citesc postumele lui Eminescu care pâna atunci nu se editasera, sa am acces la noul roman francez, sa intru în lumea literara si jurnalistica, una care atunci era extrem de emancipata. Sigur, tot în jurul mediului universitar, pentru ca eram student. Cred ca perioada aceea e foarte important, pentru ca a fost o perioada de formare, restul s-a dedus. Cel mai important lucru la care ma raportez întotdeauna în cariera mea este faptul ca am avut niste profesori extraordinari, în liceu si în facultate, care m-au învatat sa gândesc si sa scriu. Jurnalismul, chiar asta vorbit pe care îl facem noi, se întemeiaza pe capacitatea de a gândi de 10 ori ceea ce scrii. Apoi îti disciplineaza si modul de a vorbi, daca mecanismul de gândire în scris functioneaza coerent si foarte expresiv.
Rep.: Între presa scrisa si televiziune, ce anume preferati?
Amândoua. Scrisul e fundamentul jurnalismului, iar exercitiul vorbirii curente la televizor nu e decât o declinare din scris. Deci, daca ajungi sa fi responsabil pentru felul în care deschizi gura, asta este urmarea unei instructii foarte serioase si a unui tip de raspundere pe care nici nu vreau sa-l exagerez, dar nici nu vreau sa-l arunc în derizoriu. Daca esti un om educat, inteligent si responsabil, poti face ambele lucruri relaxat. Daca nu ai una din aceste componente, poti sa nu faci nici scris, nici oral. Nimic. Deci nici televiziune, nici presa scrisa. Astea se leaga între ele.
Rep.: Sunteti realizatorul TV din România care în anii ‘90 facea rating de 46%. Credeti ca mai poate egala
