Prefectul Marius Paşcan a anunţat în cadrul întâlnirii cu primarii din judeţ ce a avut loc ieri, că potrivit informaţiilor primite de la un secretar de stat din cadrul Ministerului mediului, groapa de gunoi a oraşului se va închide cel târziu în luna iunie a anului 2009. potrivit prefectului cei care afirmau că groapa de gunoi se va închide abia la sfârşitul anului nu aveau informaţii corecte. „În luna iunie se va închide groapa de gunoi. Am discutat cu un secretar de stat din cadul Ministerului Mediului, nu la sfârşitul anului aşa cum se preciza.”, a arătat prefectul.
Având în vedere prevederile Hotarârii de Guvern nr. 349/2005 privind depozitarea deseurilor, respectiv Anexa 5.7, Primaria Municipiului Sighisoara anunta ca începând cu luna iulie 2009 înceteaza activitatea de depozitare a deseurilor în depozitul de deseuri industriale nepericuloase situat în municipiul Sighisoara, strada Cornesti nr. 54, urmând ca depozitul sa intre în procedura de închidere conform legislatiei în vigoare.
Prefectul Marius Paşcan a anunţat în cadrul întâlnirii cu primarii din judeţ ce a avut loc ieri, că potrivit informaţiilor primite de la un secretar de stat din cadrul Ministerului mediului, groapa de gunoi a oraşului se va închide cel târziu în luna iunie a anului 2009. potrivit prefectului cei care afirmau că groapa de gunoi se va închide abia la sfârşitul anului nu aveau informaţii corecte. „În luna iunie se va închide groapa de gunoi. Am discutat cu un secretar de stat din cadul Ministerului Mediului, nu la sfârşitul anului aşa cum se preciza.”, a arătat prefectul.
Având în vedere prevederile Hotarârii de Guvern nr. 349/2005 privind depozitarea deseurilor, respectiv Anexa 5.7, Primaria Municipiului Sighisoara anunta ca începând cu luna iulie 2009 înceteaza activitatea de depozitare a deseurilor în depozitul de deseuri industriale nepericuloase situat în munic