Prima Asociaţie a Vânătorilor cu Arcul a fost înfiinţată de câţiva amatori de senzaţii tari. Deocamdată, aceştia visează cu ochii deschişi: practica este interzisă în România. Sursa: Vlad Stănescu

De multe ori când specialistul în „business development“ - după cum călduros îl recomandă cartea de vizită - Romulus Mihu (Mihuţ, pentru prieteni) termină treaba la birou, şofează până la Sala Polivalentă. Aici îşi aranjează un poster cu un mistreţ în mărime naturală pe o ţintă.

Îmbracă un tricou pe care scrie „Bowhunter Madness“ („Nebunia vânătorului cu arcul“ - n.r.), îşi ia arcul de peste 1.000 de dolari din portbagaj, ţinteşte şi trage. Loveşte numai în „triunghiul morţii“ - zona delimitată unde se găsesc plămânii şi inima - să fie sigur că animalul moare. Cât se antrenează aşa la poster, visează cu ochii deschişi că, într-o bună zi, cineva va legaliza vânătoarea cu arcul în România.

Până atunci, vânează peste graniţă, în ţări unde, spune el, vânătoarea asta primitivă cu „scule“ performante de mii de dolari este ceva legal. Chiar dacă e încă o temă controversată.

O mână de arcaşi

Romulus Mihu e preşedintele fondator al primei Asociaţii a Vânătorilor cu Arcul din România (AVAR). Organizaţia a luat fiinţă acum o lună, când o instanţă a hotă rât că da, se poate: vânătorii cu arcul se pot organiza într-o asociaţie, chiar dacă nu există o lege care să permită practica lor.

Deocamdată, s-ar putea spune că vânătorii cu arcul sunt păsări rare prin pădurile din România. Doar Mihu şi alţi nouă vânători sunt membri ai AVAR.

„Dar nu toţi trag cu arcul“, zice Mihuţ. El da. El trage. Nu în ţară. Merge peste hotare. În Spania, Ungaria. Unde e legal. Chiar săptămânile trecute s-a întors de la o partidă de vânătoare cu arcul unde a ucis doi mistreţi. A fost frumos. Au făcut poze.

De mic