Publicăm în acest număr intervenţia profesorului Ion Vianu în cadrul manifestării găzduite la Bucureşti: „Provocările psihanalizei în secolul XXI: a gîndi ura şi violenţa“ (30 octombrie-1 noiembrie 2008) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor Nu este cîtuşi de puţin o întîmplare că congresul nostru, dedicat psihanalizei urei şi a violenţei, se reuneşte în acest loc istoric în care s-au făcut şi s-au desfăcut atîtea evenimente care au marcat destinul României. Ele pot suferi o interpretare simbolică. Codrii de nepătruns se întindeau la Cotroceni, pînă în secolul al XVII-lea. Aici s-a ascuns, s-a „cotrocit“, domnitorul Şerban Cantacuzino. Ascunderea într-o pădure este uşor de interpretat ca o imagine izbutită a refulării. Mai tîrziu, după ce a ridicat o mănăstire, acest principe umanist a sprijinit echipa care a făcut prima traducere românească a Bibliei. O astfel de operă, o traducere, este una hermeneutică; iată deci că aceste locuri poartă cu ele povara interpretării, care este şi aceea a psihanalizei. Istoria oraşului nostru, Bucureştii, este una violentă. A fost de mai multe ori distrus de trupe inamice, sau chiar amice; a fost zguduit de puternice cutremure şi devastat de înfiorătoare incendii. Aproape fiecare generaţie bucureşteană a avut parte de momentul ei de violenţă. Pentru a nu vorbi decît de Cotroceni, nu mai mult decît acum două decenii rămăşiţele domnitorului-fondator au fost scoase din mormînt, iar biserica în care fusese adăpostit dărîmată. Iată un acting out prin care tirania îşi exprima cum nu se poate mai limpede ura faţă de istorie. Dar, ca o adevărată întoarcere a ceea ce a fost refulat, lăcaşul, al cărui contur pe sol fusese păstrat, a fost reconstruit după ce a trecut urgia. Violenţei distructive i-a urmat un moment de reclădire. Cei care au decis locul întîlnirii noastre au găsit locul simbolic cel mai potrivit pentru a trata tem