Stradă obişnuită, ca toate străzile. Cu sens şi contrasens.

În capătul ei se vede semaforul la care deja au oprit două-trei maşini. O parcurg pe jos, scrutez orizontul pipăind împrejurimile cele noi cu privirea. Nu-i departe finish-ul, calculez cam cinci minute necesare s-o străbat toaaa...tăăă. Ce-a fost asta?! Un bolid. A trecut într-o trombă nebună pe lângă noi toţi care, slavă Domnului, i-am scăpat. Cred că voia să ne nimicească, exact ca-ntr-o mişcare de virtuozitate în bowling, noi popicele necăjite, el - bila distrugătoare. Sau ca la golf, probabil sportul preferat al pilotului acestei rachete care ne-a raşchetat: el - crosa năprasnică, noi - bila luată la caterincă. Sau ca în filmul „Bla-bla fatal“, probabil producţia sa preferată a domnişorului/domnului specialist în curse mortale: el - Vin Diesel, noi - ăia răii, oricum în roluri secundare.

Comparaţiile de mai sus nu stau în picioare, n-au nicio bază reală pe care să se susţină. Atunci, care-i motivul pentru care cineva să accelereze cu fum şi scrâşnet teribil pentru ca în douăzeci de metri să frâneze la semafor? Poate a crezut că prinde verde şi s-a grăbit? Exclus, se vedea cum frânează cei din faţă, iar pe strada aia chiar nu ai cum să nu vezi totul ca-n palmă. Poate maşina era nouă şi-a vrut să vadă cât prinde pe distanţă scurtă? N-ai timp să observi aşa ceva pe astfel de străduţe. Poate era cu cineva impresionabil înăuntru şi-a vrut să-i ofere un spectacol îmbibat cu adrenalină? În cazul ăsta risca să-şi redecoreze interiorul fiţos de maşină puternică şi bengoasă cu bucăţi de artă modernă din interiorul stomacului amicului. Poate îşi dorise când era mic un montagne-rousse? Dezamăgire, un astfel de mecanism face mult mai multe, merge şi pe verticală. Poate îşi propusese şugubăţ să ridice fustele tuturor femeilor de pe stradă cu ajutorul curentului iscat? Imposibil, toate cele trei