Unul din cei trei participanţi la jaful din Ostrov a fost arestat preventiv. Individul a fost prins în gara Brăila, unde intenţiona să urce într-un tren şi să dispară.
Cei doi complici care reuşiseră să fugă au fost prinşi în mai puţin de 24 de ore, de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Tulcea, cu ajutorul celor din Constanţa şi Brăila. Primul pe care poliţiştii au reuşit să-l reţină a fost Cristian Băluţ, care locuia exact în localitatea în care s-a comis jaful. Poliţiştii au reuşit să intre în posesia unor informaţii din care reieşea că tânărul se ascunde în propria locuinţă şi că încearcă să-şi fabrice un alibi pentru noaptea respectivă, şi anume să-şi convingă prietenii să declare că fusese tot timpul cu ei, într-un alt loc. Oamenii legii au supravegheat locuinţa şi împrejurimile şi, în momentul în care au fost siguri că Cristian Băluţ este în casă, au intrat peste el şi l-au ridicat. Cel de-al doilea complice, Ion Diman, de 26 de ani, a fost prins de poliţiştii din Brăila, în zona gării. Individul intenţiona să urce într-un tren şi să dispară. Oamenii legii au reuşit să stabilească faptul că acesta ajunsese în Brăila cu o maşină de ocazie. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 7 spre 8 decembrie 2008, Ion Dima şi Teodor Nedelciu, primul suspect prins, au pus la cale jaful, în Constanţa, unde locuiau fără forme legale. Le trebuia însă un mijloc de transport, atât pentru ei, cât şi pentru seif. Ca urmare, au furat o Dacie şi au plecat către Ostrov. Odată ajunşi aici, l-au luat şi pe Cristian Băluţ, care urma să îi ajute. În jur de ora 2.00, cei trei au forţat uşa de acces în primărie, au pătruns în interior, au luat seiful, l-au pus pe un covor şi l-au transportat până la autoturism. Au pornit apoi spre Constanţa, unde intenţionau să ascundă banii şi să arunce casa de bani în Canalul Dunăre - Marea