Pare o urare banală, dar câtă filozofie şi cât adevăr ascunde, am apreciat abia în ziua când m-am trezit cu o durere în gât, cu nasul înfundat şi un ochi prins între muşchii feţei umflaţi ca un balon! Necăjită nevoie mare, primul gând aţă la farmacie! O tânără plină de empatie, mă asigură de toată compasiunea ei, dar nu-mi poate da medicamentul solicitat fără reţetă, aşa că îmi oferă altceva, de două ori mai scump, cu nume mai frumos. Foarte bine, cotizez şi iau medicamentul, dar cu toată gândirea mea pozitivă, rezultatul întârzie să apară. Soluţia? Medicul de familie! Mda. Nu sunt un pacient aducător de profit, recunosc, din 2003 de când am carnetul reînnoit, nici măcar o singură reţetă nu s-a eliberat pe numele meu! Stau frumos la rând, a patra din şirul celor care se uită la mine ca la un extraterestru. „Nu v-aţi înscris telefonic de ieri, staţi degeaba. Şi dacă vi s-a umflat faţa, asta numai medicul decide că e caz de urgenţă sau ba”, îmi spune o femeie, care stă doar după o reţetă. Tot ea mă edifică şi asupra posibilităţii de a fi consultată, după cei care au programare, dacă plătesc o taxă. Nu intră nimeni, nu iese nimeni. Timpul costă bani. Îmi pierd răbdarea şi plec. Iau la rând toate farmaciile. Că doar aşa zice reclama: adresaţi-vă farmacistului! Şi în cele din urmă am noroc. Cu pilulele în buzunar, reuşesc să schiţez şi un zâmbet: sistemul reformat al sănătăţii te împinge la mijloace neortodoxe! Poate scap şi de data asta! Sănătate!
Citind suplimentele diferitelor publicatii, m-am oprit asupra unora care mi-au dat de gandit. Ucigasul “number one” dintre boli este cancerul! Potrivit unui raport elaborat de Agentia Internationala pentru Cercetare a Cancerului din cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii se arata ca peste doi ani, la nivel global vor fi diagnosticati peste 12 milioane de bolnavi de cancer! Dintre care mai mult de jumatate vor