Volumul pune întrebări asupra identităţii lui Mesia. Preotul Daniel Vraciu denunţă falsitatea acestei teorii. Sursa: Agerpres
Una dintre cele mai vândute cărţi ale Târgului de Carte Gaudeamus a fost volumul „Măştile lui Hristos“, care s-a cumpărat în peste 500 de exemplare şi datorită prezenţei la standul Editurii RAO a autorilor britanici Lynn Picknett şi Clive Prince. Ei sunt cunoscuţi în România şi prin titlurile „Misterul Templierilor“, „Conspiraţia Stargate“, „Giulgiul de la Torino“ şi „Misterul Sionului“, care s-au vândut la noi în peste 57.000 de exemplare, potrivit reprezentanţilor RAO.
În „Măştile lui Hristos“, scriitorii lansează ipoteza conform căreia adevărul nu poate fi aflat fără a face o diferenţiere între Iisus al istoriei şi Hristos al credinţei.
Ei analizează controversata relaţie dintre Iisus şi Ioan Botezătorul, considerat adevăratul Mesia. Conform lui Picknett şi Prince, Evangheliile au fost modificate astfel încât să ascundă adevărul despre importanţa covârşitoare a lui Ioan.
„Dincolo de orice îndoială, din perspectivă istorică, concepţia tradiţională asupra lui Iisus este una greşită“, spun cei doi autori. „Mai multe descoperiri făcute pe parcursul ultimelor două secole au demonstrat că multe dintre istorisirile evanghelice sunt fie eronate, fie denaturate. Aceste aspecte sunt rareori puse în discuţie dincolo de ziduri - excepţie făcând cărţile de genul celei scrise de noi“, au explicat Lynn Picknett şi Clive Prince.
„O istorie alternativă“
Înainte de 1989, Lynn Picknett era jurnalistă, redactor de carte şi prezentator de televiziune, iar Prince lucra de câţiva ani ca analist de sistem la o fundaţie de caritate. După întâlnirea lor însă, au început să se concentreze asupra misterelor istorice şi religioase, „reţetă“ sigură pentru succes.
În România, cei