Nu mi-aş fi amintit că astăzi e ziua lui Moş Nicolae dacă sora mea nu mă atenţiona, din îndepărtata Ţară Sfîntă, să nu uit să-mi felicit prietenii care-i poartă numele. Pe urmă, a sosit un mail din România care-l pomenea, şi el, pe sfîntul cunoscut aici, pe meleagurile americane, sub numele de Santa Claus sau, mai pe scurt şi mai familiar, Santa (există o oarecare confuzie în legătura cu dubla identitate a Sfîntului Nicolae; dar cel care depune cadourile sub bradul împodobit, de Crăciun, este, în fapt, acelaşi moş cu barbă albă care, la 6 decembrie, le pune cu grijă într-un… ciorap. Moş Nicolae/Crăciun are o lună grea în decembrie, în unele locuri făcînd un popas şi pe 21 ale lunii…). Comercializat sau nu, copiii cred în Santa. O statistică afişată pe Internet ne informează că majoritatea copiilor crede în existenţa lui Moş Crăciun pînă pe la opt ani. Şi de ce nu? Mă uit în jur şi observ că şi oamenii maturi cred în personaje de dimensiuni mitologice, în stare să-i facă fericiţi chiar dacă pentru o foarte scurtă perioadă de timp. La urma urmelor, o seară, o noapte şi o dimineaţă petrecute în aşteptarea lui Moş Crăciun, la cinci ani, sînt echivalente, la 45 de ani, cu cele cîteva luni înainte de alegeri, urmate de ziua inaugurării unui nou preşedinte sau a formării noului Guvern, urmate de cele cîteva luni de graţie acordate acestora. Eu îmi amintesc mai curînd nuieluşele asociate sărbătoririi sfîntului care şi-a trăit viaţa în Turcia bizantină, decît ciorapul plin de cadouri. Nu-i de mirare, dat fiind faptul că la noi nu se sărbătorea Sfîntul Nicolae; în schimb, simbolismul lui „cine nu se poartă bine va fi pedepsit în lumea asta, precum şi în cea de-apoi“, a fost dintotdeauna o valoare comună a culturii iudeo-creştine. Credinţele şi tradiţiile adînc înrădăcinate se păstrează dincolo de perceptele canoanelor normative. Sfîntu’ Nicolae însuşi a adus cu sine în