Cu restanţe la întreţinere, cu mâncare puţină pe masă, cu un reşou aprins în cămăruţa înghesuită într-un culoar întunecat de bloc, cu credite făcute pentru a-şi achita facturile, aşa trăiesc bătrânii României. Pentru ei, nici măcar Sărbătorile nu sunt frumoase. Brestei, neinundat. Un drum bătătorit, nepietruit, neasfaltat, cu foste clădiri ce zac în rugină şi ruină. Cămine de nefamilişti, blocuri de garsoniere, gri, triste, cu geamuri sparte, se ridică printre casele mici, ascunse de garduri şi porţi. Într-o cămăruţă, tanti Veronica se mişcă încet, sprijinindu-se într-un baston. I-ar prinde bine un cadru metalic, dar se mulţumeşte cu ce are. Pereţii încăperii, albi, sunt acoperiţi cu fotografii înrămate. Femeia s-a mutat aici în 2001. Are trei copii. Unul e plecat în Germania dinainte de ’89. Acum e bolnav de leucemie. Ceilalţi îşi văd de casele şi de greutăţile lor. Înghesuită în câţiva metri pătraţi, bătrâna îşi duce viaţa citind sau gătind. Uneori mai porneşte televizorul, dar „nu mă uit des ca să nu plătesc prea mult. Mai bine stau şi citesc din Biblie“. Pe măsuţă, la capătul patului, o listă lungă, cu tot soiul de boli, pentru aproape toate părţile corpului: inima i s-a supărat mai demult, la ficat are un chist, a făcut şi o tumoră pe ovarul drept, din sănătate îi roade şi osteoporoza. Deşi sunt compensate, medicamentele tot îi mănâncă o sută de lei lunar.

Iau de colo şi plătesc dincolo Aşa s-a gândit femeia în urmă cu doi ani, când a făcut un credit la bancă. „Am avut atunci nevoie de bani, mai rămăsese şi întreţinerea de plătit. Era după ce s-a prăpădit mama. Am schimbat şi uşa de la intrare cu una mai solidă. Uite-aşa s-au dus, că doar nu dau banii pe ţigări“, povesteşte. Peste câteva luni, după ce-a ieşit din iarnă, o factură avea s-o îngroape şi mai mult în datorii. „Mi-a venit să plătesc 15 milioane (vechi - n.r.) lumina. Radiatorul ăsta“ - şi a