Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pestisorul Ovi infrunta apele

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 11 decembrie 2008 ·

Directia Apelor Mures, in colaborare cu Biblioteca Judeteana Mures, au lansat, ieri, 11 decembrie, cartea “Peripetiile lui Ovi”, evenimentul fiind gazduit de Sala Mica a Palatului Culturii. Cartea se adreseaza celor mici, cu un mesaj educational in ceea ce priveste respectarea calitatii apei. Cartea, reda povestea unui pestisor, pe nume Ovi, care scapat din acvariul in care traia, trebuie sa infrunte singur, apele poluate ale orasului. Cartea a fost parte componenta a programului demarat de Directia Apelor Mures, “Sa pastram apele curate”, campanie incununata cu succes, in cadrul festivalului de mediu de la Londra, din toamna acestui an.

“Am dorit prin aceasta carte, sa transmitem copiilor un mesaj clar, sa inteleaga cat de importanta este apa. Noi am primit candva o apa curata, dar din pacate activitatea omului este foarte diferita. Suntem constienti ca trebuie sa pastram apa curata. Noi credem ca, daca incepem cu acesti copii minunati pe care-i avem, cred ca si cei mai mari, nu vor mai arunca deseuri pe malul apei. Noi credem ca, incet, incet, daca putem sa cheltuim din timpul nostru, chiar si prin resurse economice, putem sa contribuim pe termen lung, la aceasta credinta ca trebuie sa avem o apa curata” a declarat David Csaba, director Directia Apelor Mures.

Lansarea cartii a fost onorata cu prezenta copiilor de la unitatile scolare din Targu Mures, a cadrelor didactice, precum si reprezentatii Bibliotecii Judetene Mures, parteneri ai acestei lansari. “Am considerat totusi ca avem ceva in comun, cu actiunea derulata de Directia Apelor Mures, asa cum bibliotecile protejeaza cartea, si Apele Romane protejeaza apa, astfel impreuna putem proteja viata in care traim cu totii. Noi organizam foarte multe actiuni pentru copii, si acesta este motivul pentru care suntem prezenti la aceasta lansare. Impreuna putem transmite un mesaj cu o si mai mare putere, pr

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie scapă de condamnarea de 11 ani în dosarul mitei de 30 milioane euro. Curtea de Apel a decis achitarea sau încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor

Ziare.com acum 24 minute
Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a scăpat de condamnarea de 11 ani și 8 luni de închisoare dictată de instanța de fond în dosarul în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani. Curtea de Apel București a de

Volodimir Zelenski vrea să îl sune pe Donald Trump

Mediafax acum o ora
Zelenski a fost întrebat dacă el crede că Ucraina este suficient de implicată în negocierile de pace. „Următorii pași nu pot fi făcuți fără noi”, a răspuns liderul de la Kiev și a adăugat că intenționează să ia legătura cu președintele american Dona

Germania aprobă un ajutor militar de 3 miliarde de euro pentru Ucraina. Liderii Uniunii Europene vor discuta cum va continua sprijinul pentru ucraineni

Ziare.com acum 10 minute
Guvernul demisionar al Germaniei a aprobat eliberarea a încă 3 miliarde de euro sub formă de ajutor militar pentru Ucraina în acest an, după ce parlamentarii germani au votat în favoarea unei reforme fiscale. Decizia, considerată un progres semnific

Turcia A fost arestat Primarul Istanbulului, principalul opozant al președintelui Erdogan. „Sute de polițiști au venit la ușa mea“

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, considerat principalul opozant al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a fost arestat miercuri dimineața, potrivit anturajului său, în timp ce mass-media locale citează o anchetă pentru corupție drept motiv

RAR: 4 din 10 mașini verificate în 2024 nu ar fi trebuit să circule: Multe aveau defecțiune majore și periculoase

Wall-Street.ro acum 3 ore
Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 89.520 de vehicule la nivelul întregii ţări şi au constatat că 40,01% aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au

A murit Vasile Simionaș, cel care a fost antrenor și la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Fotbalul românesc este din nou în doliu, după ce s-a stins din viață, la vârsta de 74 de ani, fostul antrenor Vasile Simionaș, cel care a pregătit-o în carieră și pe Farul Constanța, în anul 2000. Clubul nostru anunță cu regret trecerea în neființă

Cine este Lucian Romașcanu, propunerea României pentru Curtea Europeană de Conturi

Adevarul acum 23 minute
Lucian Romașcanu, fostul ministru al culturii, actual președinte al CJ Buzău și purtător de cuvânt al PSD, este propunerea României pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi.

Kelemen Hunor, despre cheltuielile făcute de Iohannis: Exagerat de mari. Beneficii pentru România nu prea există

G4Media acum 2 ore
Cheltuielile făcute de fostul preşedinte Klaus Iohannis cu zborurile externe sunt exagerat de mari, iar beneficiile pentru România nu prea există, a declarat, miercuri, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres. Întrebat la Parlament cum

Remus Pricopie a sesizat organele de anchetă cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri de către Călin Georgescu

Ziua Constanta acum o ora
Rectorul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative, Remus Pricopie, a anunțat că a sesizat miercuri organele de anchetă penală cu privire la săvârșirea infracțiunii 'de fals în înscrisuri', de către Călin Georgescu, potrivit unei postăr

Radio Europa Liberă/ Radio Liberty dă în judecată administraţia Trump din cauza contractului anulat

News.ro acum 5 ore
Radio Europa Liberă/Radio Liberty a dat marţi în judecată administraţia Trump pentru a încerca să o împiedice să pună capăt tuturor fondurilor federale pentru radiodifuzorul susţinut de SUA, relatează npr.org. Într-un proces federal, reţeaua susţine

Vremea

București
acum

mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
Iasi
acum

10°
mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/15°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/15°