Social-democraţii de la malul mării au vizat, iniţial, pătrunderea în cinci ministere. În prezent, se axează doar pe trei astfel de instituţii
În pofida opoziţiei manifestate de tandemul Mazăre - Constantinescu în privinţa accederii la guvernare, liderii PSD Constanţa se consideră îndreptăţiţi să emită pretenţii.
Orgoliul conducerii PSD Constanţa şi aspiraţiile sale vor fi greu de satisfăcut de către „negociatorii" social-democraţi, care vor trebui să încerce „să dea Cezarului ce-i al Cezarului". Atitudinea echipei Mazăre are ca suport scorul înregistrat de organizaţia judeţeană atât la alegerile locale, cât şi la recentele parlamentare. Şi, totuşi, nicio formulă de guvern avansată la bursa zvonurilor nu cuprinde vreo figură pesedistă tomitană. Reamintim că PSD Constanţa şi-a manifestat permanent interesul pentru ministere precum cel al Mediului, Turismului şi Transporturilor. Printre numele vehiculate a ocupa funcţii în aceste ministere s-au aflat: Corina Martin, Nicolae Nemirschi şi Alexandru Mazăre. La un moment dat, presa locală avansa numele actualului senator PSD, Alexandru Mazăre, pentru Ministerul de Interne, iar şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, Mircea Pătruţ, ar fi fost vizat pentru un post de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
În opinia senatorului Alexandru Mazăre, PSD Constanţa are toate drepturile să-şi menţină pretenţiile, deoarece „este filiala cea mai puternică din ţară". El a subliniat că, în baza algoritmului ce va fi stabilit în formula guvernamentală, social-democraţii de la malul mării vor viza funcţii în ministerele Mediului, Turismului şi Transporturilor, alte posturi de secretari de stat şi şefi de agenţii.
Pătruţ nu va fi secretar de stat
„Posturile respective vor fi ocupate în urma unor dezbateri în interiorul partidului şi pe baza unor criterii de performanţ