Reacţiile agenţiilor internaţionale de presă la nominalizarea lui Stolojan au evitat componenta politică, insistând, în schimb, pe pregătirea economică a acestuia. „Preşedintele Reacţiile agenţiilor internaţionale de presă la nominalizarea lui Stolojan au evitat componenta politică, insistând, în schimb, pe pregătirea economică a acestuia.
„Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a nominalizat pe fostul expert al Băncii Mondiale Theodor Stolojan în funcţia de premier.
Nominalizarea are rolul de a transmite un semnal puternic de stabilitate politică în contextul crizei economice globale”, a transmis Associated Press.
Corespondenţii Reuters subliniază şi ei că „fostul expert al Băncii Mondiale, în vârstă de 65 de ani, va aduce reformele necesare într-o perioadă crucială pentru România”. „Misiunea lui Stolojan, obişnuit cu turbulenţele economice din primul său mandat, va fi foarte importantă, în condiţiile în care România riscă să fie afectată de criză economică în 2009”, a explicat şi Agenţia France Presse.
PNL îl atacă dur pe Theodor Stolojan
Foştii colegi de partid ai lui Theodor Stolojan au fost duri în declaraţii. „Este straniu că, la 17 ani distanţă, perioadă în care România ar fi trebuit să meargă înainte, Traian Băsescu, ales cu voturile tuturor liberalilor şi oamenilor de dreapta din România, nominalizează acelaşi premier pe care l-a desemnat şi Ion Iliescu”, a afirmat Ludovic Orban.
Preşedintele fondator al PNL, Radu Câmpeanu, a fost mai tranşant. “Eram convins că Traian Băsescu o să facă asta. Stolojan este slujitorul prea plecat al domnului Traian Băsescu, aşa că nu mă miră că Băsescu a făcut asta”, a afirmat liderul liberal.
PDL jubilează, PSD este precaut
Tonul democrat-liberalilor este triumfător. Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat