Marile retele de hipermarketuri mizeaza pe cresteri de vanzari in ultima luna din an fata de aceeasi perioada din 2007 si spun ca sarbatorile de iarna le vor aduce si in 2008 cu peste 25-30% mai multi clienti decat o perioada normala.
"Ne asteptam ca vanzarile din decembrie sa fie mai mari fata de vanzarile din ultima luna din 2007, in magazinele mai vechi de un an. Desi comportamentul prudent al consumatorilor s-ar putea manifesta, dorinta de a avea toate cele necesare unor sarbatori imbelsugate ii va face pe consumatori sa aloce o mare parte din buget cumparaturilor de sarbatori", a afirmat Andreea Mihai, directorul de marketing al Carrefour Romania, cea mai mare retea de hipermarketuri dupa valoarea vanzarilor.
In acelasi timp, reprezentantul retailerului francez estimeaza cresteri importante ale fluxului de clienti incepand cu ultimele zile din noiembrie si continuand cu zilele dinaintea sarbatorilor traditionale.
De altfel, toate retelele de hipermarketuri si-au prelungit programul de lucru in decembrie cu cel putin 2-3 ore pe zi, pentru a face fata fluxului crescut de clienti.
"In general, in perioada sarbatorilor numarul de clienti este cu 35-60% mai mare fata de o perioada normala. Sarbatorile care se apropie nu vor fi o exceptie, astfel incat ne asteptam la un flux crescut de clienti mai ales cu doua saptamani inainte de Craciun", a precizat Andreea Mihai.
La randul sau, Auchan, reteaua cu cele mai mari hipermarketuri de pe piata, dupa suprafata de vanzare pe unitate, prognozeaza cresteri importante ale fluxului de clienti in ultima luna din an, aduse de apropierea sarbatorilor de iarna.
"Estimez o crestere de 25-30% a fluxului de clienti in reteaua Auchan in decembrie, comparativ cu ultima luna din 2007, cu acelasi numar de magazine. In acelasi timp va creste si cosul mediu de cumparaturi, ca valoare", a afirmat Tib