Conducerea Spitalului de Urgenţă din Craiova se plânge că sume consistente de bani, reprezentând contravaloarea unor servicii medicale, nu au fost decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj, din cauza unor erori generate de Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). „În prima lună de funcţionare, din cauza SIUI, Casa de Asigurări de Sănătate Dolj ne-a invalidat 140.000 de lei, cheltuiţi în ambulatoriul spitalului, şi alţi 60.000 de lei, cheltuiţi cu spitalizarea de zi. Reprezentanţii CAS Dolj au argumentat decizia din cauza unor erori din sistem. Codurile numerice personale a peste 140 de copii care au trecut prin spital nu au fost găsite în baza de date a CAS şi, implicit, declarate inexistente. Alte sute de persoane care s-au prezentat la internarea în unitatea noastră cu actele ce dovedesc plata contribuţiilor către CAS nu figurează şi în baza lor de date“, a declarat managerul general al Spitalului de Urgenţă Craiova, Cristina Calangiu. „Este nefiresc ca, la mai bine de zece ani de la înfiinţarea Casei, să nu se fi făcut încă un transfer complet de date. În acest ritm, pierderile spitalului vor ajunge la sume astronomice“, a adăugat Cristina Calangiu.
Rezolvarea e la Bucureşti Directorul general al CAS Dolj, Octavian Predescu, a ţinut să precizeze că situaţia este sub control. „Siveco, firma care se ocupă de SIUI, trebuie să introducă toate codurile numerice personale ale copiilor care nu figurează în baza noastră de date. La nivelul Doljului nu se poate rezolva această problemă. Vom raporta situaţia la CNAS şi vom încerca să virăm spitalului banii până la sfârşitul acestei luni“, a declarat Octavian Predescu, directorul general al CAS Dolj.
Sistemul informatic unic integrat al CNAS presupune o evidenţă medicală a fiecărui asigurat, cu toate datele personale şi istoricul medical al acestuia,