De fiecare dată cînd dispare un om exemplar prin rectitudine morală, rezerva de demnitate a naţiunii suferă o pierdere irecuperabilă. După plecarea seniorului Corneliu Coposu, în 1995, un alt fost locatar de rang înalt al coloniei penitenciare româneşti se retrage, discret, din scenă. Constantin Ticu Dumitrescu a murit răpus de cancer. Bolnav, dar nu obosit. Ticu Dumitrescu nu şi-a abandonat niciodată proiectul de a face lumină în memoria mutilată a conaţionalilor, deşi falşi prieteni laolaltă cu inamici ideologici declaraţi i s-au pus, constant, de-a curmezişul. În calitate de senator creştin-democrat, a iniţiat un proiect de lege care urmărea deconspirarea Securităţii şi care i-a speriat prin radicalism chiar şi pe unii dintre foştii colegi de Gulag. Rezultatul – o lege amputată şi o instituţie, Consiliul Naţional De Studiere a Arhivelor Securităţii, faultată sistematic şi condamnată la eşec. Constantin Ticu Dumitrescu nu a dezarmat şi a ales să se războiască singur cu SRI şi cu celelalte instituţii legatare ale Securităţii pentru dosarele fostei poliţii politice. A vorbit despre nevoia ierarhizării culpei şi a demascării, în primul rînd, a ofiţerilor de Securitate, nu a informatorilor sau a colaboratorilor acesteia. Împotriva lui s-au ridicat întîiul lustrabil al ţării, Ion Iliescu – adversarul intratabil al desecretizării arhivelor Securităţii –, dar şi cei care confiscaseră fraudulos tema anticomunistă de la dreapta ţărănistă intrată în agonie. Cînd Ticu Dumitrescu se pregătea să preia, legitim, şefia Colegiului CNSAS, democraţii lui Traian Băsescu au operat un desant spectaculos, încercînd să-l aducă pe Corneliu Turianu în fruntea instituţiei – mutare menită să deturneze CNSAS de la intransigenţa în relaţiile cu serviciile secrete pe care ar fi impus-o fostul deţinut politic. A digerat greu faptul că Traian Băsescu a avut nevoie de temeiul ştiinţific of