Steaua a dominat 60 de minute, dar pînă la urmă a rămas cu doar un punct în Liga Campionilor

Dorinel trebuia să deschidă şi să intre pe uşa prin care Steaua a trecut fericită acum trei ani. Drumul pe care echipa l-a urmat aseară a fost invers, către nivelul inferior al fotbalului, pentru că Liga Campionilor e dură, dar îţi lasă o portiţă între deschisă, cît să-ţi permită să continui jocul măcar în Cupa UEFA. Ca să rămînă în Europa şi din primăvară încolo, Munteanu şi trupa lui improvizată, cu Dayro vîrf unic, iar Toja pe post de regizor, aveau nevoie să treacă de singurii adversari din grupă care nu i-au dat senzaţia că se trag din altă specie.

POSESIE ŞI ATÎT

Fiorentina nu speriase în tur şi a fost blîndă şi aseară. Santana nu-i Ribery, nici Donadel nu-i Van Bommel, iar Steaua a putut să paseze. Triunghiul din centrul terenului, Ovidiu Petre - Tiago - Toja, şi-a plimbat mingea de pe o latură pe alta pînă a împins-o la Bănel, apoi la Dayro. Nicoliţă s-a oprit într-o simulare, columbianul sărea la fiecare tackling ca propulsat de o trambulină invizibilă. Moreno a tras tare şi bine dintr-o “directă” de la 20 de metri, Frey a scos moale şi ascăpat apoi cu noroc (11).

PANDURII DIN FIRENZE

Italienii? Paralizaţi, făceau ca drumul pînă la Mutu şi la Gilardino să pară un Iad. Românul s-a apropiat totuşi de poartă, întîi cu o lovitură liberă ghicită de Zapata, apoi cu o fentă unu la unu cu Petre Marin, încheiată cu o centrare respinsă de goalkeeper. Pasele lui Donadel şi Montolivo nimereau mai des adversari decît coechipieri. “Cu cine jucăm, cu Pandurii?”, mormăiau spectatorii. Rumoarea a crescut cînd Dorinel a mutat cu defensivul Lovin pentru atacantul Semedo!

GOL DIN NIMIC

Jocul la fel de încîlcit ca în tur a primit un ingredient nou: noroc. Şansa a suflat în poartă, la colţul lung, o deviere a lui Gilardino (6