Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogdan Stancu, poker, ţigări şi Red Bull!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 11 decembrie 2008 ·

Atacantul Stelei, Bogdan Stancu, a fost văzut zilnic în săptămîna premergătoare meciului cu Fiorentina în "Hanul Cavalerului", unde a stat şi a jucat poker ore în şir, mult după miezul nopţii

Trei luni şi jumătate fără gol marcat. Partide una după alta cu Dorinel antrenor, însă nici măcar o evoluţie bună. Toate aceste lucruri l-au avut în prim-plan pe Bogdan Stancu, atacanul care începuse promiţător sezonul, cu 4 goluri în primele 4 meciuri, însă ce a urmat a însemnat o deziluzie.

Una dintre explicaţiile lipsei de formă, dar poate şi a problemelor medicale pe care le-a tot avut în ultima perioadă poate fi viaţa extrasportivă a fostului atacant de la Unirea Urziceni. El a fost văzut petrecîndu-şi mare parte din timpul liber din săptămîna ce a precedat meciul cu Fiorentina într-un local din centrul Piteştiului, oraşul său natal, la "Hanul Cavalerului".

Acolo şi-a petrecut aproape toate serile, jucînd poker ore în şir, chiar mult după miezul nopţii, una dintre escapadele lui încheindu-se la ora 02:00 dimineaţa! "De băut a băut doar Red Bull, nu a pus gura pe alcool. În schimb, fuma încontinuu. Suda ţigările. În patru-cinci ore cred că a fumat mai bine de un pachet", a dezvăluit unul dintre angajaţii localului, unul renumit în Piteşti pentru faptul că e frecventat numai de oameni cu foarte mulţi bani, care vin să joace sume mari la ruletă, poker şi la alte jocuri de noroc.

Lăcătuş a fost primul care l-a acuzat

Modul în care Stancu se comportă după ce pleacă de la stadion a fost acuzat de fostul antrenor al Stelei. Lăcătuş s-a luat de el în urmă cu două luni, chiar în timpul unui antrenament. "Nu sînt mulţumit de modul cum te antrenezi. Nu ştiu cum îţi petreci timpul liber, dar ar fi bine să te prezinţi la antrenamente aşa cum trebuie", i-a strigat Lăcătuş.

1 milion de euro a plătit Gigi Becali pentru trans

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 2 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 2 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

G4Media acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă, transmite News.ro. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de A

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum o ora
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 2 ore
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum o ora
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 3 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 5 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°