În propoziţii scurte şi realităţi-telex, România sfârşitului de 2008 propune un personaj principal, Theodor Stolojan, premierul visat al coaliţiei PSD-PDL, şi pericolul care dă târcoale României: criza.

Alianţa neconvenţională şi aproape imposibilă dintre partidele mai sus-amintite este explicată în termenii unei nevoi urgente de stabilitate, care să producă soluţiile necesare gestionării dezastrului economic care se prefigurează.

Contextul e nou. Mecanismele şi posibilele efecte ale tumultului financiar pot fi însă întâlnite, fie şi parţial, în istoria recentă a României. Se întâmpla acum aproape opt decenii - Marea Recesiune. EVZ şi-a propus să recompună, din presa interbelică, tabloul perioadei 1929-1933, pentru a înţelege ceva dintr-un trecut care pare să nu mai treacă. Şi care face scenariile viitorului într-o Românie a alianţelor surprinzătoare şi a unei vieţi mereu trăite în spiritul lui „ne-om descurca“. Demersul EVZ s-ar putea constitui într-un inventar al lucrurilor de evitat pe timp de criză şi, totodată, într-un tablou al provocărilor cărora să le facă faţă guvernul care se naşte, prin cezariană, în aceste zile.

1929: „octombrie negru“

Şi în Marea Recesiune a secolului trecut lucrurile stăteau la fel ca acum: autorităţile abordau patetic şi neprofesionist criza. Cu câteva luni înainte, economia „duduia“, iar cu câteva luni după eram în colaps, băncile făceau apeluri disperate întru sprijinirea fragilului leu, profesorii stăteau din grevă în grevă, iar mai periculos părea „iredentismul maghiar“. Sinucigaşii perioadei, „jenaţi financiar“, se duceau pe lumea cealaltă lăsând în urmă datorii şi implorând iertarea băncilor creditoare.

În 1929, la finele unui deceniu de aur care estompase memoria macabră a Primului Război Mondial, criza a lovit din plin „România dodoloaţă“. Bursele s-au prăbuşit, ma