Intre istoria sociala si cea politica
Ideea moderna de integrare europeana si denazificarea sau, mai precis, detotalitarizarea statului german (la fel ca si a celui italian) sunt doar doua dintre procesele care s-au inspirat intr-o foarte multa masura din gandirea si practica crestin-democrata. La fel de mult, discutiile despre federalizare, descentralizare (aplicare a principiului subsidiaritatii) si plasare a omului in centrul preocuparilor institutionale tot la crestin-democratie fac trimitere.
Cu toate acestea, oricine se preocupa de trecutul acestui concept va ramane surprins de eterogenitatea intelesurilor si mai ales al practicii crestin-democrate. Virtute sau slabiciune, istoria crestin-democratiei ascunde numeroase situatii contradictorii care aproape ca descurajeaza receptarea acesteia sub semnul unui program coerent si a unei maturizari unitare. Daca vorbim de crestin-democratie abia dupa al doilea razboi mondial, de ce trebuie sa mergem tocmai la 1789 sau chiar mai departe la Constantin cel Mare ca sa o intelegem? Raspunde "inventarea" crestin-democratiei unor nevoi conjuncturale sau de durata? Doua intrebari la care eseul de fata va incerca un raspuns.
Doua istorii
Ca un prim paradox, istoria crestin-democratiei sau, mai corect spus, istoria propriu-zisa a acestui termen este concomitent recenta si foarte indelungata, acest lucru intamplandu-se deoarece crestin-democratia ascunde doua istorii: una sociala, veche si alta politica, moderna. Cata vreme istoria sociala a crestin-democratiei a cazut sub monopolul doctrinei sociale a Bisericii (un domeniu autonom) la scurt timp dupa ce crestin-democratia a devenit o eticheta de partid, eseul de fata se va ocupa doar cu istoria sa politica, adica cea moderna. Desigur, cele doua sfere nu se regasesc intr-o separatie deplina. Este suficient de spus ca ele se intalnesc in cel m
