Ludendorff si marea ofensiva in vest
Tratatele de pace pe care Puterile Centrale le incheiasera cu Ucraina, Rusia si Romania insemnau pentru ele o mare victorie strategica. Prabusirea frontului oriental le ingaduia sa ia armata din est si s-o duca pe frontul occidental. Pentru prima data din 1914, comandamentului suprem german i se prezenta ocazia de a-si folosi toate fortele pe acelasi front. Si germanii nu intarzie s-o faca. La 11 noiembrie, la Mons, Ludendorff reuneste Cartierul General. Generalul Von Kuhl propune o ofensiva pe directia Hazebrouck, Calais (operatiunea Saint Georges). Schulenburg prefera un atac spre Verdun (operatiunea Castor si Pollux). Ludendorff respinge ambele propuneri sub motiv ca, datorita conditiilor atmosferice, ele nu se puteau declansa decat in aprilie, adica prea tarziu din punctul de vedere al lui Ludendorff. El propune o actiune ofensiva principala in regiunea Saint-Quentin si un atac diversiune, dar si complementar, in Flandra (operatiunile Michael si Saint Georges). Ludendorff renunta, astfel, la un atac spre sud, contra francezilor, pentru ca terenul permitea acestora suficient spatiu de retragere si de contraofensiva. Si se indreapta spre Somme, unde erau trupele engleze. Mai exact in punctele de intalnire a trupelor engleze cu cele franceze, unde defensiva era mai putin coordonata. La intrunirea Statului Major German de la 21 ianuarie 1918 Ludendorff stabileste ultimele detalii ale atacului principal intre Arras si San Quentino. In caz de succes german era de prevazut ca englezii, in retragere, s-ar fi indreptat spre Canalul Manecii, iar francezii in ajutorul Parisului, ramanand, astfel, descoperita o aripa a frontului tinuta de englezi pe unde germanii ar fi putut patrunde incercuindu-i. Dupa experientele de la Caporetto si Riga, germanii vin si cu o tactica de lupta diferita: in locul unui masiv bombardament initial,
