Vodafone Romania a lansat ieri serviciul de roaming care permite utilizarea telefonului mobil, pentru apeluri si SMS, in timpul zborurilor cu avionul, pe mai multe curse aeriene ale companiilor Emirates Airline si Malaysian Airlines. Tariful pentru un apel efectuat in timpul zborului este de 2,65 euro/minut, la care se adauga o taxa de conectare pentru fiecare apel, de 0,63 euro, se arata intr-un comunicat al operatorului de telefonie mobila. Pentru apelurile primite, abonatii Vodafone Romania vor beneficia de tariful de 2,2 euro/ minut, iar utilizatorii Cartelei Vodafone si Vodafone 2in1 de 0,89 euro credit/minut. SMS-urile expediate vor fi taxate cu 0,75 euro/ SMS pentru abonati si cu 0,45 euro/SMS pentru clientii Cartelei Vodafone si Vodafone 2in1. Primirea unui mesaj text este gratuita. Tarifele mentionate nu includ TVA. Clientii Vodafone Romania vor putea utiliza telefonul mobil in timpul calatoriei cu avionul, dupa ce aeronava atinge altitudinea de croaziera, prin selectarea retelei AeroMobile. In prezent, serviciul de roaming aerian este disponibil la bordul unui numar de 22 de aeronave ale companiei Emirates Airline, precum si al unei aeronave apartinand Malaysian Airlines, care dispun de echipamentul de comunicatii necesar. Cele 23 de aeronave acopera Australia si numeroase destinatii europene si asiatice, inclusiv China si Japonia. Vodafone Romania a lansat serviciul in urma acordului incheiat cu operatorul Telenor Mobile Aviation AS (TMA). Vodafone Romania va extinde in curand oferta de roaming aerian pentru ca utilizatorii sa aiba acces la servicii de date prin GPRS.
Vodafone Romania a lansat ieri serviciul de roaming care permite utilizarea telefonului mobil, pentru apeluri si SMS, in timpul zborurilor cu avionul, pe mai multe curse aeriene ale companiilor Emirates Airline si Malaysian Airlines. Tariful pentru un apel efectuat