Cînd la Bucureşti, la începutul anilor '60 profesorii Mihai Pop, Alexandru Rossetti şi Tudor Vianu au decis să deschidă un "Cerc de stilistică şi poetică" i-au urmat cu entuziasm, cu admiraţie loială pe aceşti dascăli şi cărturari străluciţi un număr de tineri care tocmai absolviseră; un bun număr dintre aceştia au emigrat apoi şi s-au afirmat în străinătate; printre participanţi se numărau, desigur şi tinere cadre didactice care se bucurau de un renume timpuriu, cum ar fi Solomon Marcus sau Mihai Nasta.
Interesant este că în această olimpică întrunire se pomeneau uneori cu anume sfioasă veneraţie numele lui Matila Ghyka şi a lui Pius Servien (Coculescu), ca antemergători ai domeniului frecventat de noi, profesori sau ucenici. Prea multe nu ştiam (cel puţin eu unul) decît că era vorba de "oameni de primă mînă", respectaţi şi în Apus. Nici nu prea aveam de unde să ştim. Cărţile lor existau în exemplare răzleţe, datele mai exacte despre viaţa şi cariera lor lipseau cu desăvîrşire. Mai mult, din motive ideologic-politice, era mai înţelept să nu demonstrezi făţis prea multă familiaritate cu purtătorii numelor.
în mod curios, situaţia asta a continuat în bună măsură şi după 1989. (Nu vreau să ignor o traducere şi o antologie Ghyka, dar ele nu mi-au căzut în mînă şi nici n-am observat că li s-ar fi acordat mare atenţie de către noua intelectualitate.) Foarte recent însă, în ultimele cîteva luni, au apărut cel puţin două documente importante menite să aducă puţină lumină. Este vorba de un articol lung, temeinic şi detailat în Wikipedia, redactat de un învăţat român stabilit de cîteva decenii în America, iar în chiar România literară un articol bine cercetat al lui Mihai Sorin Rădulescu despre faza finală a vieţii lui Matila Ghyka şi rudeniile sale cu înaltă aristocraţie engleză sau anglo-irlandeză.
Aş vrea să adaug informaţii despre un