Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonia ar putea găzdui singură Euro 2012

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 12 decembrie 2008 ·

Polonia ar putea găzdui singură turneul final al Campionatului European din 2012 dacă problemele legate de construcţia stadioanelor din Ucraina nu vor fi rezolvate, a spus preşedintele UEFA, Michel Platini, scrie publicaţia "The Independent".

Într-un interviu acordat cotidianului polonez Dziennik, Platini a încercat să atenueze speculaţiile conform cărora turneul ar putea fi mutat în Germania, dar a dezvăluit că este în continuare îngrijorat de ritmul lucrărilor la stadionul din Kiev.

Întrebat de varianta organizării competiţiei în Germania, Platini a răsuns: "Numai dacă buldozerele vor munci la stadionul naţional din Varşovia în iunie 2012, deşi mă îndoiesc că acest lucru se va întâmpla".

"Problema Kievului este mai gravă", a spus preşedintele UEFA, adăugând că "în cazul în care vor întârzia prea mult cu lucrările de construcţie, există posibilitatea ca Polonia să găzduiască singură Euro 2012".

În octombrie, noul preşedinte al federaţiei poloneze de fotbal, Grzegorz Lato, a spus că Polonia va găzdui turneul împreună cu Germania, dacă Ucraina nu va reuşii să îşi respecte obligaţiile. Aceste declaraţii au stârnit o reacţie furioasă a ucrainienilor, iar relaţiile între cele două ţări au fost oarecum restabilite în urmă cu câteva zile, când ministrul Turismului şi Sportului, Miroslaw Drzewicki, a susţinut public pregătirile Ucrainei în timpul unei vizite oficiale.

"Stadionul Olimpic din Kiev va fi construit", a spus Drzewiecki, adăugând că "înţelegerea reciprocă între Polonia şi Ucraina este benefică pentru ambele ţări".

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum 2 ore
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum o ora
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Asociaţia Pro Infrastructură: În câteva săptămâni ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere / La început se va merge încet, mai ales pe poduri

News.ro acum o ora
Asociaţia Pro Infrastructură anunţă, miercuri seară, că, în câteva săptămâni, ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere. ”După 7 ani şi jumătate de contract care stipulează 3 ani de execuţie,

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 3 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Harvard este o „glumă”, unde se predă „ura și prostia”, acuză Donald Trump

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează DPA, conform Agerpres. „Harvard este o glumă, învață ura și prostia și nu ar mai trebui

Bărbat de 37 de ani, găsit mort într-un bazin din Timișoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat de 37 de ani a murit după ce a căzut într-un bazin betonat inundat, situat pe un teren viran din zona Blașcovici. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările. Miercur

Un grup de elevi din Vaslui acuzați de polițiști că au înscenat un accident mortal pe șosea: au îmbrăcat un manechin de paie cu haine. Ce a urmat

HotNews acum 3 ore
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat printr-un telefon la 112 că pe DN 24, la ieșirea din localitatea Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, a avut loc un accident de circulație și că o persoană este decedată. Apelul a venit marți noap

Motivul morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Poliția chineză a elucidat MISTERUL!

Cancan acum o ora
S-a aflat cauza morții fotbalistului Aaron Boupendza! De ce s-a stins din viață fostul jucător al Rapidului, de fapt? Poliția chineză a elucidat misterul! Iată ce au transmis autoritățile prin intermediul unui comunicat! Vă prezentăm cele mai noi in

Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia,

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/24°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

9°/25°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
Constanta
acum

mie.

7°/17°
joi

8°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

10°/27°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/27°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°