Disputa pe cooptarea sau nu a UDMR la guvernare pare deocamdata cea mai apriga controversa certa care a razbatut din negocierile "compromisului rational".

PD-L il vrea cu inversunare, la recomandarea, se pare, a lui Traian Basescu, PSD il respinge cu aceeasi inversunare.

PD-L se agata de faptul ca avea deja un acord de principiu cu UDMR atunci cat a intrat in negocieri cu PSD, asa ca nu se face sa-i arunce acum pe maghiari din barca, cu atat mai mult cu cat fac parte din aceeasi familie populara europeana.

E drept, daca se debaraseaza de UDMR, PD-L ar confirma acuzatiile ca ar fi un partid in care nu trebuie avut incredere, ba chiar ar propaga aceste acuzatii in Parlamentul European.

La PSD, primul pretext aruncat in lupta a fost extrem de prost ales: filialele din Ardeal au cerut ca maghiarii sa nu faca parte din guvern.

Pe de-o parte filialele din Ardeal ale PSD sunt mai mult simbolice si, pana acum, nu au prea fost bagate in seama. Dimpotriva, grupul de la Cluj a fost mereu sapat cu sarg la radacina pana la anihilare.

Apoi, invocarea unui astfel de argument nationalist a dat o nesperata apa la moara maghiarilor. Acestia au pus instantaneu placa discriminarii la care Uniunea Europeana este extrem de sensibila.

Asa stand lucrurile, PSD a cotit-o, precizand ca nu este vorba despre respingerea UDMR in mod special, ci a oricarui partener suplimentar cat timp majoritatea PD-L +PSD+PC este absolut suficienta.

Pana la un punct, acest al doilea argument se apropie de realitate. De ce sa imparti cascavalul mai multor guri cand oricum ele sunt deja multe si flamande? Nu este insa doar atat.

UDMR, respectiv absenta Uniunii din guvern, reprezinta o garantie de care PD-L si PSD au mare nevoie, cat timp niciunul nu are strop de incredere in celalalt.

PD-L stie