De lipsa noutatilor teatrale, ce-i drept, de peste doua luni incoace nu se mai poate plange nimeni in acest oras paradoxal, fascinant, respingator si aproape neverosimil care este Bucurestiul. In avalansa de spectacole aduse de multele (si deloc maruntele) festivaluri ce ne asalteaza, oricine are sansa de a gasi ceva care sa-l intereseze, sa-l provoace, sa-l delecteze, pur si simplu, sau, macar, sa-l enerveze, pur si simplu. Iar daca s-a intamplat (si s-a mai intamplat!) sa ne plictisim de teatru, alte oferte artistice ne-au acaparat prompt interesul.

Printre acestea, fara indoiala, spectacolele muzicale si cele de dans au detinut intaietatea. De ce? Pentru ca se inrudesc indeaproape cu teatrul, fireste.

Ba chiar, mai nou, sunt prezente pe scenele de teatru dramatic ori, si mai mult, sunt produse de catre institutiile teatrale de drama, lucru, pana nu demult, greu de imaginat; si pentru unii, in continuare, greu de digerat.

Este, de pilda, cazul spectacolului Orfeu si Euridice, aratat in premiera de Teatrul "Bulandra" in Festivalul UTE. Parte a programului intitulat "Bulandra per musica" (in cadrul caruia a luat nastere, acum doua stagiuni, si Elizaveta Bam), Orfeu si Euridice propune o insolita prelucrare a celebrei partituri lirice a lui Christoph Willibald Gluck, infaptuita de compozitorul Adrian Enescu si pusa in scena de regizorul Alexandru Darie. In fastuosul decor baroc imaginat de arh. Octavian Neculai, povestea pierderii, regasirii si re-pierderii (dar, in opera lui Gluck si in spectacol, si a re-regasirii) de catre Orfeu a iubitei rapite de moartea cea cruda capata o stranie tenta de mister oriental, care se potriveste de minune, poate, nu atat lucrarii muzicianului germano-francez, cat mitului elin originar. Partea strict muzicala a montarii, sustinuta viguros (in reprezentatia vazuta de mine) de contratenorul Adrian George Popes