Situat in inima Europei Occidentale, Marele Ducat al Luxemburgului este unul din statele Uniunii unde prezenta romanilor se mentine la cote scazute, spre deosebire de principalele destinatii preferate de romanii din diaspora, cum ar fi Italia sau Spania. Romanii din Luxemburg alcatuiesc o mica elita culturala si profesionala, intr-un mini-stat care pare o oaza de liniste si unde criminalitatea inregistreaza un nivel minim. Romanii stabiliti in Luxemburg sunt putin peste 900, la o populatie totala de aproape 500 000 de locuitori. Micul stat al Beneluxului este destul de primitor cu imigrantii occidentali (strainii reprezinta 39% din totalul populatiei), dar mai putini deschis romanilor, datorita impunerii unui "regim tranzitoriu" de catre guvernul luxemburghez in campul muncii dupa aderarea la UE. Prezenta concetatenilor nostri se situeaza mult sub nivelul portughezilor, al francezilor sau chiar al italienilor.
Desi mai putin importanti ca numar, romanii din Luxemburg se pot mandri ca au dat ducatului multe valori: muzicieni, arhitecti, medici etc. Printre altele, au dat si cea mai frumoasa fata din Ducat. Theodora Banica, 20 de ani, originara din Romania, este Miss Luxemburg 2009 si va reprezenta tara de adoptie la concursul Miss Earth 2009.
"Cea mai mare parte, functionari europeni"
Potrivit ES, domnul Vlad Alexandrescu, Ambasador al Romaniei la Luxemburg, romanii din marele Ducat se pot imparti in 3 categorii: "...Prima este cea formata de persoane care au emigrat inainte de revolutia din decembrie 1989, venind, fie direct in Luxemburg (mai rar), fie din alte tari vest-europene. Cel de-al doilea grup este cel al persoanelor care au emigrat dupa anul 1990 pana la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Si in sfarsit, a treia categorie: chiar daca nu se poate vorbi stricto sensu de imigratie, este vorba despre romaniii care au ajuns