Proprietari nemulţumiţi de sumele stabilite de comisiile cadastrale fac contestaţii în instanţă, care aprobă sume chiar de şase ori mai mari, estimate de experţii desemnaţi. Sursa: Călin Ilea Litigiile din instanţă pentru exproprierea terenurilor pentru Autostrada Transilvania aproape au dublat preţul acesteia.
Deşi legea spune că preţurile de expropriere trebuie calculate la momentul transferului dreptului de proprietate, mulţi experţi tehnici cadastrali stabilesc un preţ la nivelul la care ar ajunge dacă autostrada ar fi fost deja construită.
Exproprieri scumpe şi restanţe la lucrări
Din cauză că preţurile au crescut implicit şi prin prisma procedurii greoaie privind exproprierile, Bechtel, compania constructoare a Autostrăzii Transilvania, a fost nevoită să încetinească ritmul lucrărilor. La aceste probleme s-a adăugat şi faptul că statul nu a plătit contravaloarea unor lucrări executate, fapt pentru care, din 11 ianuarie, va înceta activitatea şi va disponibiliza toţi muncitorii.
Directorul de proiect al Autostrăzii Transilvania din partea CNADNR, Radu Gaşpar, a declarat că exproprierile sunt făcute în bază unor legi foarte stricte, cu banii de la Ministerul de Finanţe.
„Proprietarii pot să ceară sumele de bani actualizate cu rata inflaţiei, dar nu cred că se pot cere alte evaluări ale terenului decât cele făcute de comisia de exproprieri“, a spus Gaşpar.
Beneficiari ai „portiţelor“ legale
Pe rolul Tribunalului Cluj există în prezent 156 de dosare depuse de clujenii nemulţumiţi de preţurile acordate de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Proprietarii solicită instanţelor de judecată acordarea unor preţuri mai mari pentru terenurile aflate pe traseul autostrăzii. Procedura este una simplă. După deschidere