Profesorul Iosif Viehmann este ultimul din generatia de speologi care si-a inceput cariera si si-a desavarsit-o sub semnul savantului Emil Racovita, intemeietorul primului Institut de Speologie din lume (Cluj, 1920) si al stiintei biospeologiei. In randurile ce urmeaza, sunt rememorate fapte si evenimente inedite, unele care vad pentru prima data lumina tiparului. Evocandu-si mentorul spiritual, Iosif Viehmann revine obsesiv asupra unei idei pe care o considera esentiala si pe care se straduieste sa o transmita generatiilor de azi: virtutile stiintifice ale lui Racovita, dublate de omenia, generozitatea si cinstea acestuia, nu pot fi intrecute de nici un alt savant roman.
Am terminat Facultatea de Stiintele Naturii, sectia geologie, in 1947. Clujul avea pe atunci profesori extraordinari, dar trebuie sa subliniez ca majoritatea lucrurilor le-am invatat de la cel care mi-a fost model in viata: Emil Racovita. In primul rand, m-a invatat sa pretuiesc timpul. Cand l-am cunoscut eu, era deja batran si bolnav, dar continua sa lucreze la Institut. Iar la orele dupa-amiezii, ne spunea noua, mai tinerilor lui discipoli: "Baieti, acum lasati-ma sa ma odihnesc o jumatate de ora". Se aseza intr-un fotoliu, care acum se afla in cabinetul unde lucrez, la Institutul de Speologie, acesta fiindu-mi daruit de nepotul sau, cercetatorul Gheorghe Racovita, isi punea picioarele pe un mic taburet pe care bibliotecarii se urca pentru a ajunge la cartile de pe rafturi si se odihnea cam o jumatate de ceas. Ne retrageam cu colegii mei si, dupa un ceas, ne reintorceam in cabinetul profesorului. Ne spunea ca nu merita sa mearga acasa, chiar daca s-ar duce cu birja, pentru ca ar pierde trei ceasuri din putinele date omului. Dupa care se apuca din nou de treaba.
Cel mai original cabinet de lucru
Si se muta in cabinetul sau de lucru, cel mai original din lume, impres
