"M-a învăţat de mică mama mea să fiu înţeleaptă, cuminte, să nu râd tare şi aiurea şi, foarte important, să am mâini harnice." Aşa rosteşte adânc o femeie extraordinară principiile care au dus-o de mână prin viaţă, Sofia Vicoveanca.

"De altfel, eu cred că cei şapte ani de acasă înseamnă să ştii să spui bună ziua, mulţumesc şi să spui mereu «hai să facem treabă». Vă spun un amănunt: mie, de emoţie, de sensibilitate, mi se umezeau palmele, îmi plângeau palmele. Şi tocmai de aceea mă simţeam bine lucrând mereu cu mâinile. Şi în tren, că mult merg eu cu trenul, între spectacole, înregistrări, merge trenul şi eu împletesc. Împletesc sau cos mărgeluţe pe o ie. Cu un pumn de mărgeluţe poţi să faci pe un strai ţărănesc o grădină de flori."

Bucovina respiră şi prin Sofia Vicoeanca. Inima Bucovinei bate şi prin Sofia Vicoveanca. Majestuoasa artistă a cântului bucovinean. În Bucovina aceea cu adevărat colţ de rai. Bucovina îi aşterne în suflet o linişte, o pace, o blândeţe, un frumos cum probabil nu se mai întâmplă nicăierea. Când te afli în Cheile Bicazului, în pridvorul Bucegilor, simţi că te domină natura, că înălţimile de stâncă, că unghiurile ascuţite ale piscurilor sunt adevăratele şefe ale omului. În Bucovina parcă ai întinde mâna să mângâi colinele, să alinţi cu mângâieri curbele blânde ale dealurilor aducătoare de înţelepciune deşteaptă. "Şi printre aceste coline şi plaiuri răsare din loc în loc câte o mănăstire. Ca să-l cunoşti cu adevărat pe bucovinean trebuie să-l vezi muncind, să-l vezi cum i se crapă palmele de muncă, şi să-l mai observi când se roagă", aşa spune Sofia Vicoveanca. Are în sânge tragismul destinului românesc. Când s-a pierdut Bucovina noastră, mama Sofiei a îngropat în grabă în pământul ogrăzii de lângă Cernăuţi toată agoniseala familiei şi a fugit din calea ocupaţiei sovietice doar cu o traistă în care a pus o p