» Vezi document Propunere arestare
Patru dintre interlopii gălăţeni reţinuţi în dosarul Bamburic au fost prezentaţi, ieri, instanţei cu propunere de arestare. Şocant, dar printre ei nu se numără Dragoş Boştină, cel care a cerut asasinarea lui Bamburic, şi nici Cristian Fălcuş, zis Ipu, unul din membrii clanului Călimărea, care a intermediat punerea la cale a asasinatului.
Surpriză în dosarul Bamburic. Dincolo de faptul că cel care a comandat asasinatul este un fost angajat al omului de afaceri, în organizarea acestuia sunt implicaţi şi interlopii constănţeni. Este vorba de doi membri ai clanului lui Lucian Călimărea, unul dintre ei fiind Cristian Ipu, zis Fălcuş. Cei care au executat asasinatul sunt patru gălăţeni, Dănuţ Maricel Mustaţă, de 28 de ani, Daniel Lili Dediu, de 24 de ani, Grigore Nicolae Dănilă, de 27 de ani, şi Nicolae Purchia, de 38 de ani. Practic, interlopii constănţeni au intermediat punerea la cale a asasinatului între Dragoş Boştină şi cei care l-au executat. Angajatul lui Bamburic l-a contactat pe Ipu, dar acesta a mărturisit că el şi tovarăşii lui nu se ocupă cu aşa ceva. Mai o tâlhărie, mai nişte carduri, dar în niciun caz omor. În schimb, a precizat că ştie nişte indivizi din Galaţi care l-ar putea servi şi s-a oferit să intermedieze.
Se pare că suma care s-a plătit a fost de 200.000 de euro, din care fiecare şi-a luat partea. Cel care a tras, cel care a condus şi aşa mai departe. Cei patru au urcat în maşină, au venit la Constanţa, au tras în Bamburic şi au plecat înapoi la Galaţi. Unul dintre ei a fost Daniel Dediu, fiul lui Lili Dediu, un influent om de afaceri din municipiu, cu numeroase legături politice, un individ care practic terorizează şi stăpâneşte tot oraşul. Fiul său nu a sărit departe de trunchi. Trafic de arme şi de droguri, se pare că nimic nu îi este străin. De altfel, în clipa în care poliţ